News Flash:

Vlasov a dat un post la Curtea de Arbitraj unui fost deputat

3 Martie 2015
1673 Vizualizari | 2 Comentarii
vlasov
Fostul presedinte al CCIR Mihail Vlasov este urmarit penal pentru dare de mita, intr-un nou dosar, fiind acuzat ca i-a cerut fostului deputat Mircea Grosaru sa il sustina in promovarea unui proiect de lege, iar in schimb i-a dat un post de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International.
Directia Nationala Anticoruptie arata, intr-un comunicat de pres, ca Mihail Vlasov, avocat in Baroul Iasi, la data faptelor presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), este urmarit penal pentru dare de mita.
Potrivit procurorilor, in cursul lunii februarie 2013, Mihail Vlasov, la acea data presedinte al CCIR, i-ar fi solicitat unui deputat sa ii sustina interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali si activitatea de inregistrare in registrul comertului".
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca parlamentarul caruia Mihail Vlasov i-a cerut sa il ajute cu promovarea proiectului de lege este Mircea Grosaru, fost deputat din partea minoritatii italiene si fost membru al Comisiei juridice, decedat in februarie 2014.
"In schimbul sustinerii proiectului de lege, deputatul i-a pretins lui Vlasov Mihail ca, in calitatea sa de presedinte al Colegiului de conducere al Camerei Nationale, sa il numeasca in functia de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, solicitare cu care Mihail Vlasov a fost de acord", au scris procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale in noul dosar al lui Mihail Vlasov.
In sedinta din 6 martie 2013, Colegiul de conducere al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, condus de Mihail Vlasov, a admis cererea deputatului Mircea Grosaru si a dispus numirea acestuia in functia de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
"Numirea in functia de arbitru, de catre Colegiul de Conducere al Camerei Nationale, condus de Mihail Vlasov, la propunerea presedintelui Camerei Nationale, Mihail Vlasov, a avut loc in legatura cu atributiile de serviciu ale acestuia care indeplinea, la data faptelor, atat functia de presedinte al Colegiului de conducere al Camerei Nationale, cat si presedinte al Camerei Nationale", a precizat DNA.
Sursa citata a precizat ca, pe parcursul urmaririi penale, a intervenit decesul deputatului care a dobandit calitatea de arbitru in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International, astfel incat fata de acesta exista o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale.
Mihail Vlasov a fost luni la DNA pentru a-i fi aduse la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile in noul dosar.
Mircea Grosaru a murit in 3 februarie 2014, in urma unui infarct. Grosaru, de profesie avocat, era deputat la al patrulea mandat din partea minoritatii italiene, fiind membru al Comisiei juridice. Grosaru era si presedintele Asociatiei Italienilor din Romania.
Fostul presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat, in 27 februarie, la patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. Decizia luata de Curtea de Apel Bucuresti nu este definitiva si poate fi contestata la instanta suprema.
Mihail Vlasov este judecat sub control judiciar din 30 august 2014, dupa ce, din 24 aprilie 2014 a fost arestat la domiciliu, in dosarul in care este acuzat ca a luat mita 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki. Anterior, din 19 martie 2014 pana in 24 aprilie 2014, Vlasov a fost arestat preventiv.
Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori si a solicitat instantei sa fie judecat in procedura simplificata, astfel incat sa-i fie redusa pedeapsa, insa Curtea de Apel Bucuresti a decis, in 21 octombrie 2014, sa-i respinga cererea.
Fostul presedinte al CCIR sustinea ca in dosarul sau nu s-a realizat niciodata un flagrant, iar in rechizitoriu procurorii au spus "numai minciuni", care se vor putea proba la un moment dat.
Mihail Vlasov a fost denuntat la DNA de omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, de la care ar fi cerut, in 13 martie 2014, un milion de euro. In 18 martie 2014, Vlasov a fost prins in flagrant, intr-un restaurant din Bucuresti, dupa ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro. In 9 aprilie 2014, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata pe Vlasov pentru trafic de influenta.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1259 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006322 (s)