News Flash:

United Business Center 0, a doua clădire din ansamblul mixt Iulius Town Timişoara care obţine nivelul maxim de certificare LEED

3 Mai 2023
560 Vizualizari | 0 Comentarii
UBC 0

United Business Center 0 (UBC 0), clădirea de birouri de 30.000 mp din proiectul mixed-use Iulius Town Timișoara inaugurată în toamna anului trecut, a primit nivelul maxim de certificare LEED. Performanță energetică, emisii reduse de carbon, economisirea consumului de apă, materiale reciclate şi conectivitate sunt parametrii unde s-a obținut punctaj maxim. Clădirile UBC 0 şi UBC 3 din acelaşi ansamblu sunt singurele din afara Capitalei care au obținut certificări LEED Platinum.

UBC 0, cea de-a patra clădire de birouri clasa A din ansamblul Iulius Town, dezvoltat la Timişoara de compania IULIUS, a obținut certificarea LEED Platinum, conform sistemului de evaluare LEED 2009 Core and Shell Development. „UBC 0 a fost proiectată ca un întreg din punct de vedere al măsurilor sustenabile și de la început ne-am dorit să fie un exemplu de dezvoltare durabilă, creând un impact pozitiv asupra mediului și a comunității. Ne bucurăm că încă o clădire din ansamblul mixt Iulius Town a primit cea mai înaltă certificare în materie de sustenabilitate, ceea ce ne motivează să continuăm să realizăm proiecte moderne, eficiente energetic, cu impact negativ minim asupra mediului”, a declarat Laurențiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town Timișoara.

UBC 0 a îndeplinit cerințele preliminare pentru construcții durabile și sustenabile impuse de U.S. Green Building Council și verificate de Green Business Certification Inc. Clădirea de birouri înregistrează un consum de apă redus cu 40%, fațada este din sticlă continuă și termoizolantă, valorificând la maximum lumina naturală, are sistem de gestiune tehnică și control Building Management System care îmbunătățește în timp real managementul resurselor și ajută la reducerea costurilor de operare, iar apa pluvială este refolosită la irigarea spațiilor verzi din grădina urbană amenajată în proximitatea clădirii. În plus, integrează dușuri și vestiare pentru cei care vin la birou cu bicicleta, precum și locuri de parcare dedicate angajaților care dețin mașini electrice, cu posibilitate de încărcare.

Procesul de certificare a fost gestionat de BuildGreen, lider în domeniul proiectării, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile în Europa Centrală și de Est, care are o echipă de experți ce oferă și servicii de audit energetic, implementare strategii de decarbonizare și consultanță ESG. „Ne-am angajat, în cei 13 ani de activitate, în proiecte de certificare care au vizat cele mai stricte standarde de sustenabilitate, ridicând nivelurile de certificare din Europa Centrală și de Est. Suntem bucuroși să păstrăm colaborări pe care le avem de ani de zile și să le aducem noi recorduri clienților noștri – cum este cazul nivelului maxim de certificare LEED pentru clădirea de birouri UBC 0 din ansamblul mixed-use Iulius Town”, a declarat Răzvan Nica, Managing Director BuildGreen.

În UBC 0 își desfășoară activitatea 15 companii din domenii precum IT&C, automotive sau inginerie, iar peste 4.000 de angajați beneficiază de opțiunile unei clădiri eco-friendly, care este integrată într-un ansamblu mixed-use.

Centrul de business din Iulius Town a ajuns la o suprafaţă de 80.000 mp închiriabili, în patru imobile, odată cu inaugurarea UBC 0, în toamna anului trecut. Angajații din clădirile de birouri au în proximitatea locului de muncă cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, de peste 105.000 mp, cafenele și restaurante, cinema multiplex, centru de fitness, hypermarket, food court, numeroase servicii și o grădină urbană, unde periodic se organizează evenimente variate.

Despre United Business Center

Sustenabilitatea este integrată în modelul de business IULIUS. Compania deține singura reţea naţională de mall-uri certificată LEED® din România, iar imobilele de birouri din portofoliu au certificări pentru clădiri verzi. La nivel național, sub brandul UBC sunt operaționale 15 clădiri office clasa A, cu o suprafață totală închiriabilă de peste 242.000 mp, în principalele centre universitare din afara Capitalei – Iași (8 clădiri – 130.000 mp), Timișoara (4 clădiri - 80.000 mp) și Cluj-Napoca (3 clădiri - 26.200 mp).

Despre BuildGreen

BuildGreen este una dintre cele mai mari companii de consultanță din domeniul ESG și dezvoltare sustenabilă din Europa Centrală și de Est, specializată în domeniul proiectării, dezvoltării și certificării clădirilor sustenabile, neutralizarea amprentei de carbon, decarbonizare, audit și certificare. Fondată în 2010, BuildGreen a fost prima companie din România care a oferit servicii de consultanță pentru dezvoltarea sustenabilă și certificarea verde a clădirilor. De la lansare, compania a fost recunoscută la nivel european ca un promotor activ și inițiator al strategiilor de dezvoltare sustenabilă la standarde ridicate în rândul dezvoltatorilor și investitorilor imobiliari, ajutând clienții să-și înțeleagă impacturile și riscurile materiale, să stabilească obiective și strategii ESG. De asemenea, ajută clienții să-și calculeze emisiile CO2 Scope 1, Scope 2 și Scope 3, să stabilească obiective și să dezvolte strategii de reducere a amprentei de carbon.

BuildGreen deține unul dintre cele mai mari portofolii de proprietăți asistate pentru certificarea și dezvoltare sustenabilă a clăririlor din Europa - peste 350 de dezvoltări imobiliare, în 18 țări EMEA, însumând peste 10 milioane mp și investiții de 10 miliarde de euro.


despre buildgreen
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1310 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006957 (s)