News Flash:

Un adolescent bistritean de 17 ani a inventat sistemul care iriga gradina automat. „Poate fi supravegheata din alta parte, cu ajutorul internetului“

11 Mai 2018
1100 Vizualizari | 0 Comentarii
iriga

Un adolescent de 17 ani din Bistrita-Nasaud a reusit sa puna la punct, alaturi de un coleg, o gradina inteligenta, care poate fi monitorizata si controlata de pe Internet, cu ajutorul unui soft. Aceasta se uda singura, iar instalatia de care are nevoie e alimentata, cu ajutorul unor mici panouri solare.

Pasionat de construit diverse obiecte mecanice inca din clasa generala, Ionel Chereja, un adolescent de 17 ani din comuna bistriteana Sieu, a reusit practic sa reinventeze ideea de agricultura inteligenta.

Elevul este liceu la Colegiul National „Andrei Muresanu”, la matematica-informatica, si frecventeaza cercul de electronica de la Palatul Copiilor din Bistrita, inca de cand era in clasa a IX.

„Eram in clasa a VII-a cand am inceput sa construiesc. Am inceput cu niste jucarii, acasa, iar dupa ce am venit in oras, la liceu am inceput sa merg la Palatul Copiilor. Deja am doi ani de cand merg la cercul de electronica. Odata ajuns aici am avut mai multe resurse, componente, idei. Informatica e o mare parte din tot ceea ce facem. In foarte mare parte ajuta informatica”, explica Ionel.

Primul lucru mai complex pe care l-a construit a fost un brat robotic, pe care planuia sa il controleze, de la distanta, cu ajutorul telefonului mobil, conectat la Internet.

„Gradina inteligenta”, care poate fi monitorizata de pe Internet
Cel mai util si interesant proiect pus la punct de catre Ionel, ajutat de Vasile Sover, este insa o gradina inteligenta. Ideea a apartinut chiar profesorului de la Palatului Copiilor, Dorel Nicoara.
„E o gradina care se sustine singura si nu are nevoie de interventia omului, in mare masura. Nu are nevoie sa fie ingrijita. Aceasta este compusa dintr-un motor, o placa de dezvoltare si doi senzori. Analizam umiditatea in sol si in aer si temperatura si pe baza acestor trei analize, stiam cand trebuie irigat solul”, explica liceeanul.

Gradina inteligenta este practic o macheta de 50 de centimetri pe 50 de centimetri, care insa poate fi reprodusa la scara mare, dar si la scara mica. Aceasta are mai multe furtunuri, cu gauri in ele, prin care se realizeaza irigarea.

„Asa am reusit sa eliminam interventia omului, pentru ca terenul este irigat automat. Poate fi supravegheata din alta parte, cu ajutorul Internetului. Putem vedea cu un soft cand s-a irigat ultima data, umiditatea in timp real si in sol si in aer si lucram sa contruim un grafic care sa analizeze pe o perioada mai mare de timp si sa faca predictii”, mai spune Ionel.
Constructia fizica a machetei a durat o saptamana, iar la partea tehnica, adolescentul a muncit mai bine de trei saptamamani. Intreaga instalatie este alimentata de 4 panouri solare, care sunt amplasate pe fiecare colt al machetei. Panourile solare alimenteaza.

Softul poate fi si el setat, in functie de plante si de nevoile lor. Adolescentul vrea sa ataseze la panourile solare niste mici motoare, care sa le invarta in functie de soare. Fotorezistentele sunt folosite pentru identificarea zonei cu lumina, spre care sa se invarta panourile.

Tanarul este dispus sa puna macheta si proiectul orcui e interesat sa il implementeze la scara mai larga. Momentan, proiectul a ajuns doar la concursuri.

„Cu acest proiect am fost la Ploiesti, la un concurs si am luat premiul I. In juriu era un domn din Ministerul Agriculturii, care a fost placut impresionat de proiect”, mai spune Ionel.
Adolescentul isi face o masinarie care sa taie lemnul
Printre proiectele la care lucreaza Ionel se numara si un centru cu comanda numerica, pe care vrea sa il foloseasca pentru a taia lemn. Masinaria a fost realizata cu ajutorul unei imprimante 3D, pe care a achizitionat-o din economii.

Aceasta va avea un laser care va taia lemnul, dar si o freza care va putea decupa inclusiv in metale.
Odata ce proiectul va fi gata, adolescentul vrea sa faca public tot ce a realizat, pe Internet.

Adolescentul, care este pasionat si de realizarea de obiecte hand-made din lemn, a fost motivat sa-si faca propria masinarie de taiat lemnul dupa ce a realizat ce scumpa era una. Pretul uneia ajungea la 2.000 de euro, bani pe care tanarul nu era dispus sa ii cheltuie pe asa ceva, asa ca s-a hotarat sa isi faca una singur.

„Cand construiesc ceva caut ca un om normal sa aiba unde il folosi. Nu m-as vedea sa fac ceva care sa nu fie util. Sa lucrezi atat pentru un lucru care sa nu poata fi folosit e aiurea. Cand realizezi un lucru de la zero si merge, satisfactia este foarte mare”, completeaza adolescentul. sursa: adevarul.ro
 

Galerie Foto

iriga2
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1184 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007729 (s)