News Flash:

Top 5 carti pe care trebuie sa le citesti macar o data in viata

11 Martie 2021
1263 Vizualizari | 0 Comentarii
5 carti de citit intr o viata

Timpul liber al fiecăruia trebuie exploatat cât mai eficient cu putinţă. Poţi alege să faci o plimbare în parc, să îţi testezi norocul într-un casino online, să aranjezi o seară cu prietenii sau să citeşti o carte bună, pe care ţi-o doreşti de multă vreme. Este timpul să te deconectezi! Cufundarea în lectura este o activitate foarte buna în acest sens, așa că, ar fi cazul sa te apuci de citit unele dintre cele mai populare cărți din lume.

Seria Stăpânul Inelelor

Seria Stăpânul Inelelor este cunoscută datorită ecranizării care s-a bucurat de un real succes în rândul cinefililor. Romanul în sine, The Lord oh the Ring, este creaţia lui J.R.R.Tolkien, un filolog englez care a scris cartea pe durata celui de-al doilea Război Mondial. Succesul enorm de care s-a bucurat face că romanul să fie unul dintre cele mai populare lucrări beletristice ale secolului în care trăim.

Cele 3 volume ale trilogiei aduc în atenţia cititorilor o lume imaginară în care oamenii împart planeta cu alte specii precum hobiţi, elfi, gnomi sau orci. Toată acţiunea se desfăşoară în jurul Inelului Puterii, creat de către magul Sauron şi ajuns în posesia hobbitului Frodo. Cele 2 Turnuri este volumul 2 din trilogie şi înfăţişează aventurile Frăţiei dar şi călătoria pe care Frodo o face împreună cu prietenul său bun Sam spre Muntele Osândei. La capătul acesteia, Frodo îl capturează pe Gollum care îi va duce câte Poarta Neagră şi ulterior către Mordor, prin valea Minas Morgul. Trilogia se încheie cu a 3-a carte, Întoarcerea Regelui, unde Gandalf ajută armata lui Aragorn să învingă în bătălia împotriva lui Sauron, cu concursul lui Gollum care ajunge în lavă împreună cu inelul, distrugându-l fără să vrea.

Portretul lui Dorian Grey

Portretul lui Dorian Grey prezintă publicului larg unicul roman finalizat de Oscar Wilde, fiind totodată şi cea mai cunoscută carte a sa. Este un roman controversat, care, la apariţia sa a stârnit un adevărat scandal. Neconformistă pentru anul lansării, 1891, cartea se transformă într-o fină analiză a societăţii victoriene de sfârşit de veac dar şi a artei ca promotor al esteticului. Basil Hallward pictează portretul lui Dorian Grey şi observă stupefiat cum trecerea anilor nu îi influenţează în niciun fel modelul, în schimb portretul preia povara anilor şi se transformă. Acest fapt nu scapă evident nici lui Dorian Grey, care în speranţa că va atinge nemurirea, îl ucide pe pictor, punându-şi în acest fel la adăpost secretul. Destinul însă îi joacă o festă la care nu s-ar fi aşteptat şi acesta sfârşeşte într-un mod neaşteptat în faţa propriului tablou, îmbătrânind subit şi trecând în nefiinţă.

1984

1984 aduce în prim plan o lume imaginară creată de către George Orwell, care narează trăirile societăţii londoneze într-un an 1984 unde regimul totalitar îngrădeşte libertăţile cetăţenilor. Partidul unic aflat la guvernare impune legi şi restricţii dure cu care eroul principal a romanului, Winston Smith nu se împacă de niciun fel. Deşi membru al partidului, Winston nu este de acord cu nici o restricţie şi cu minciunile propagate de partid. Se decide să ia atitudine atunci când se îndrăgosteşte de Julia, o colegă mai tânără din partid. Şi aceasta este nemulţumită, mai ales că relaţia dintre cei 2 este una interzisă de către societate. Rolul pe care Winston îl are în partid este unul însemnat, el fiind angajatul Ministerului Adevărului, pentru care rescrie vechi poveşti cu iz politic în favoarea guvernării. Între timp, acesta devine pasionat în a afla adevărul scriind o carte în care dezvăluie minciunile partidului cu scopul de a da naştere unei revoluţii.

De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară nu este o povestea care se petrece în mediul rural, aşa cum un cititor neavizat ar fi tentat să creadă la prima vedere. Dimpotrivă, romanul este o introspecţie în viaţa unui adolescent în căutarea identităţii pe care vrea să şi-o găsească odată cu plecarea în New York. Oraşul este însă unul plin de atracţii, iar adolescentul care deseori gândeşte peste vârsta lui le dă curs în urma primirii unei sume de bani de la bunica lui. Devine în acest fel clientul unui motel de mâna a doua din New York şi debutează în viaţa de noapte a oraşului. Consumă băuturi alcoolice, are o tentativă de a-şi pierde virginitatea şi încasează câteva bătăi bune în urma unor situaţii dramatice şi hilare totodată.

J.D Salinger, autorul romanului, îşi înzestrează eroul principal, Holden Caulfield cu un temperament coleric care, îl face să intre în tot felul de situaţii pe care nu şi le doreşte. Sfârşitul cărţii îl găseşte pe Holden în parcul central din New York unde îşi doreşte să moară îngheţat după o noapte de beţie, dar unde ultima fărâmă de raţionament îi aminteşte că are o familie pe care vrea să o vadă pentru ultima dată. Se furişează în apartamentul părinţilor săi din acelaşi oraş, îşi trezeşte surioara mai mică şi îi spune că vrea să plece pentru o lungă perioadă de timp din localitate.

Război şi Pace

Război şi Pace portretizează membrii a două familii de vază din Rusia acelor vremuri, ale căror istorii se întrepătrund înaintea de izbucnirea războiului cu Franţa împăratului Napoleon. Lev Tolstoi realizează în acest roman o prezentare istorică a războiului ruso-francez dar şi dramele personale trăite de oameni obişnuiţi sau mai puţin obişnuiţi din Rusia.

Cele 2 familii protagoniste ale romanului, Bolkonski şi Rostov îşi spun spun povestea pe parcursul naraţiunii însă dincolo de acest 2 nume, romanul surprinde psihologia mulţimii, cu bucuriile şi tristeţile acesteia, cu lupta zilnică pentru supravieţuire dar şi cu căutarea unei identităţi care să îi reprezinte ca şi oameni. Romanul trece dincolo de realitatea crudă a războiului şi urmăreşte desfăşurarea vieţii obişnuite, de zi cu zi, a personajelor care nu se sfiesc să îşi arate trăirile, să se îndrăgostească şi să facă toate acele lucruri considerate banale. Romanul prezintă 2 planuri ale războiului, cel real şi cel purtat de către fiecare dintre noi în căutarea răspunsurilor existenţiale. Cât de mult a surprins autorul în această carte rămâne să descoperiţi de unii singuri, în intimitatea propriului cămin.

Cu siguranţă că citirea unei cărţi aduce clipa de linişte căutată de către noi toţi, clipa în care te dezbraci de toate îndatoririle lumeşti şi intri în povestea pe care cartea deschisă o descrie între paginile sale. Sunt momente unice, în care sinele personal se contopeşte cu personajele cărţii dând astfel naştere unei experienţe de neuitat!

 

 

Galerie Foto

dorian_grey
1984
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005979 (s)