News Flash:

Subprefectul Hunedoarei s-a intalnit cu protestatarii de la termocentrala Mintia

6 Ianuarie 2017
1069 Vizualizari | 0 Comentarii
mintia2
Subprefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, s-a întâlnit joi cu administraţia termocentralei Mintia, dar şi cu greviştii foamei de acolo, pentru a evalua situaţia funcţionării capacităţilor energetice, prin prisma perioadei următoare în care se anunţă scăderi ale temperaturilor, a anunţat Prefectura Hunedoara. 

În urma discuţiilor, conducerea termocentralei şi liderii sindicali au dat asigurări că protestul nu va afecta activitatea curentă şi producţia de energie electrică şi termică de la acest agent economic. 

'Preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva Mintia, domnul Mircea Emil Crişovan, împreună cu protestatarii mi-au prezentat revendicările lor şi i-am informat că acestea vor fi transmise cu celeritate de către Instituţia Prefectului - judeţul Hunedoara ministerelor de resort', a precizat subprefectul judeţului Hunedoara. 

La rândul său, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anunţat joi că în cele două zile de proteste ale minerilor de la Lupeni a avut un 'dialog permanent' cu aceştia, explicându-le situaţia 'deosebit de gravă în care se află societatea' şi implicaţiile generate de ieşirea din insolvenţă asupra stării financiare deja precare a companiei. 

'Nemulţumirile salariaţilor sunt, în parte, obiective, însă nu pot fi soluţionate de către angajator în contextul în care, printr-o decizie a instanţei, societatea a fost scoasă din insolvenţă, moment în care conturile societăţii au fost blocate, nu înainte de a fi executate silit de către creditori, cu sume importante de bani', se arată într-un comunicat al CEH remis AGERPRES. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005502 (s)