News Flash:

Opt persoane au murit in Filipine, zdrobite de zidul unui depozit de orez prabusit

13 Noiembrie 2013
1275 Vizualizari | 0 Comentarii

Opt persoane au fost ucise în timp ce zidul unui depozit de orez jefuit de supravieţuitorii taifunului Haiyan din Filipine s-a prăbuşit, a anunţat miercuri purtătorul de cuvant al Autorităţii naţionale pentru alimentaţie.

"Un zid al depozitului nostru s-a prăbuşit şi opt persoane au fost zdrobite şi ucise pe loc", marţi, la Alangalang, pe insula Leyte, una dintre cele mai afectate de catastrofă, a precizat Rex Estoperez.

Poliţiştii şi soldaţii păzeau zona care aparţine acestei agenţii a Guvernului, dar au fost depăşiţi de mulţimea care a furat peste 100.000 de saci de orez, a adăugat el.

"Era nevoie într-adevăr de multe persoane pentru a lua ataţia saci", a menţionat el, precizand că un sac cantărea 50 de kilograme.

"Personalul nostru era acolo, dar nu a putut face nimic fără să rişte să se pună în pericol".

La cinci zile după trecerea taifunului Haiyan, unul dintre cele mai puternice care au ajuns vreodată pe uscat, însoţit de rafale de vant de peste 300 de kilometri pe oră şi valuri de peste cinci metri, supravieţuitorii din zonele cele mai afectate nu au apă şi electricitate.

In timp ce ajutorul vine treptat, unii dintre ei, înfometaţi, s-au înarmat pentru a jefui clădirile încă în picioare, în căutare de hrană.

Această situaţie a determina autorităţile în ultimele zile să impună restricţii de circulaţie şi să mobilizeze sute de soldaţi la Tacloban, capitala insulei Leyte, la 17 kilometri de depozitul de orez jefuit marţi.

ONU se teme că 10.000 de persoane au murit doar în oraşul Tacloban.

MEDIAFAX


alangalang rex estoperez
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006338 (s)