News Flash:

Stare de CATASTROFA NATIONALA in Filipine

12 Noiembrie 2013
1369 Vizualizari | 0 Comentarii

Echipele de salvare se luptau să transporte ajutoare în centrul Filipinelor, distruse de unul dintre cele mai puternice taifunuri care a atins uscatul, în timp ce disperarea creşte în randul supravieţuitorilor înfometaţi, constranşi să recurgă la jafuri.

Starea de catastrofă naţională a fost declarată, iar amploarea pagubelor se conturează puţin cate puţin, la patru zile de la trecerea lui Haiyan, care autorităţile se tem că ar fi provocat moartea a mii de persoane. Vantul a depăşit 300 de kilometri pe oră, iar o succesiune de valuri gigantice a devastat zone întregi, în special pe insulele Leyte şi Samar.

Naţiunile Unite au afirmat luni că este posibil un bilanţ de peste 10.000 de morţi doar în oraşul Tacloban şi a prevenit că trebuie "aşteptat ce e mai rău" de la bilanţul definitiv. ONU a transmis iniţial un bilanţ estimativ de 10.000 de morţi în total.

"Totul este distrus", a descris pur şi simplu generalul american Paul Kennedy, sosit luni pe insula Leyte cu aproimativ 90 de puşcaşi marini şi două avioane C-130 pline cu provizii şi materiale, avangarda unui ajutor american care ar trebui să includă în jur de 15 aparate, printre care MV-22 Osprey, aparate hibride care permit decolarea la fel ca un elicopter şi pot astfel atinge zone greu accesibile.

Pentagonul a ordonat de asemenea portavionului George-Washington şi altor nave americane să se îndrepte spre Filipine pentru a acorda asistenţă. Portavionul, care "transportă 5.000 de militari şi peste 80 de aeronave se află în prezent la Hong Kong".

Această navă va fi însoţită de două crucişătoare, USS Antietam şi USS Cowpens, şi un distrugător, USS Mustin, echipate cu elicoptere.

Acestea se vor întalni în zonă cu un alt distrugător, USS Lassen, şi o navă de aprovizionare, USNS Charles-Drew, care sunt deja pe drum.

Alţi 90 de militari americani au părăsit luni baza Marinei de la Futenma, pe insula Okinawa (Japonia) cu destinaţia zonelor sinistrate.

Washingtonul a anunţat de asemenea deblocarea unui ajutor umanitar în valoare de 20 de milioane de dolari.

Marea Britanie va trimite la randul ei un distrugător şi un avion de transport militar pentru a participa la operaţiunile de salvare, a anunţat luni premierul britanic David Cameron. Londra va debloca de asemenea 10 milioane de lire (12 milioane de euro) ca ajutor, a adăugat el.

MEDIAFAX


marea britanie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1156 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006667 (s)