Taina Sfantului Maslu se face cu participarea comunitatii, a credinciosilor din acea parohie, care se roaga impreuna cu preotii pentru vindecarea celor bolnavi, pentru ca „toate madularele sufera impreuna” (I Cor 12, 26) atunci cand un madular se afla in suferinta, iar in al doilea rand „insasi savarsirea acestei Taine de catre mai multi preoti (de sapte sau macar doi) manifesta vointa Bisericii de a pune mai multe forte in miscare; prin comuniunea in rugaciune si in dragoste, dorirea mai multora de a scapa pe un membru al ei de situatia de neputinta si de durere in care se afla” (Pr. Pof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III).

De asemenea, numarul de sapte preoti se afla in concordanta cu simbolistica acestui numar (care provine din traditia veche si este pastrata pana azi), datorita caruia cunoastem ca exista sapte daruri ale Duhului, sapte peceti si ingeri (in Apocalipsa), sapte virtuti etc., de aceea randuiala Sfantului Maslu cuprinde: sapte rugaciuni pentru binecuvantarea untdelemnului, sapte apostole, sapte evanghelii, motiv pentru care grecii o numesc „Heptadion” – „Slujba celor sapte preoti” (Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala).

Practica savarsirii Sfantului Maslu de un singur preot este impotriva cuvantului Sfantul Apostol Iacob care spune: „este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii…” (Iac. 5, 14), dar Biserica o ingaduie numai in cazuri cu totul si cu totul exceptionale (in sate departate, pe timp de razboi etc.), fara insa a generaliza aceasta practica.
In concluzie, savarsitorul Tainei Sfantului Maslu este soborul de preoti (care este chipul sobornicitatii, comuniunii si a dragostei Bisericii pentru cei bolnavi), dar la nevoie pot sluji si mai putini preoti, cel putin doi si niciodata unul singur (dupa cum recomanda si Sfantul Simeon al Tesalonicului).

***
La sfarsitul slujbei Tainei Sfantului Maslu, dupa ce a avut loc ultima ungere cu untdelemn sfintit a celui bolnav, preotii pun Sfanta Evanghelie deschisa pe capul bolnavului rostind o rugaciune penitentiala, foarte apropiata de prima rugaciune a preotului din Taina Spovedaniei, in care se cere de la Dumnezeu iertarea pacatelor bolnavului. Intreaga slujba este, de altfel, marcata de un puternic caracter penitential, care se explica in primul rand prin faptul ca Maslul are drept scop nu numai tamaduirea bolilor trupesti, ci si iertarea pacatelor.

Aceasta practica a deschiderii Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului este adesea gresit inteleasa, dandu-i-se un caracter magic sau superstitios, ajungand la starea de inovatie liturgica extrem de pagubitoare. Precum am mentionat, dupa a saptea rugaciune si ungere, conform randuielii actuale din Molitfelnic sau Aghiasmatar, preotul protos, luand Sfanta Evanghelie, o da bolnavului sa o sarute si sa o deschida. Ceilalti preoti slujitori o tin deasupra capului celui bolnav, iar protosul rosteste cea de-a opta rugaciune in care se spune, printre altele: „nu pun mana mea cea pacatoasa peste capul celui ce a venit la Tine cu pocainta, ci pun mana Ta cea puternica si tare, ce se afla in aceasta Sfanta Evanghelie, pe care slujitorii cei impreuna cu mine o tin deschisa pe capul robului Tau (N), si ma rog…”. Dupa rostirea rugaciunii, randuiala din carte arata ca, luand protosul Sfanta Evanghelie de deasupra capului celui caruia i se face Maslul, i-o da sa o sarute, impreuna cu Sfanta Cruce, apoi se miruiesc preotii, toti cei de fata si bolnavul, in timp ce se canta troparele randuite.
Din actul de punere al Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului la Maslu reiese ca Cel care vindeca pe cei neputinciosi este Hristos prin puterea cuvantului Sau pe care l-a eternizat in Sfanta Sa Evanghelie, cuvant care ramane mereu actual si care vorbeste permanent in istorie, aratand prezenta necontenita printre noi a Doctorului sufletelor si al trupurilor noastre. Cat priveste deschiderea Sfintei Evanghelii, molitfelnicele si aghiasmatarele mai vechi, cat si ultimele editii ale acestora, arata ca se facea de catre preot si nu de catre bolnav, asa cum se mai obisnuieste sa se practice prin unele locuri.

Inovatia sau greseala liturgica apare atunci cand, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisa intamplator si tinand seama de culoarea ornamentelor cu care textele scripturistice au fost impodobite, se incepe a se interpreta, facandu-se diferite preziceri pe care cei prezenti le iau drept adevarate. Deschiderea Sfintei Evanghelii la Sfantul Maslu este gresit inteleasa daca i se da aceasta conotatie, pierzandu-si scopul de vindecare sau tamaduire a celor bolnavi, pe care Hristos a insuflat-o in textul acesteia, fiind incompatibila si nedemna cu scopul Tainei Maslului si cu slujirea preoteasca.

***
In lumea veche, inainte de aparitia spitalelor si a tehnologiilor sofisticate ale medicinii moderne, ungerea cu untdelemn era practicata, de obicei, atat de pagani, cat si de iudei. Uleiul de masline, larg raspandit in regiunea Mediteranei, era „aspirina” epocii. Filon, scriitorul iudeu din primul veac, spune ca asirienii, babilonienii, indienii si scitii preparau unguente speciale, folosind untdelemn si alte ingrediente. Astfel, practica crestina a folosirii untdelemnului nu era un obicei nou, ci reprezenta doar increstinarea unor elemente apartinand culturii in care traiau crestinii.
In ceea ce priveste evolutia ritualului de ungere cu untdelemn la Maslu, se poate porni de la textul din Epistola Sfantului Iacob, in care se recomanda ca daca „este cineva bolnav intre voi, sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn” (Iacov 5, 13-16), si facand o incursiune prin scrierile vechi crestine, observam ca de-a lungul timpului momentul ungerii cu untdelemn a avut un rol central in randuiala Tainei Maslului.

In continutul scrierilor vechi crestine, precum Traditia Apostolica, Testamentul Domnului sau Evhologhionul lui Serapion, toate datand din secolele IV-VI, gasim prezente cele mai vechi marturii pastrate cu privire la rugaciunea sau randuiala ungerii cu untdelemnul vindecarii. In aceste scrieri observam ca untdelemnul pentru bolnavi era binecuvantat la Liturghia euharistica, indata dupa sfintirea si transformarea painii si a vinului. Neexistand inca un moment al ungerii de catre preoti in randuiala Liturghiei, probabil ca untdelemnul binecuvantat era luat acasa, pastrat in „dulapiorul cu medicamente” si folosit atunci cand era necesar. Untdelemnul binecuvantat putea sa fie consumat sau folosit pentru ungere, asemeni uleiului obisnuit.

Din manuscrisele vechi bizantine din secolele urmatoare si din timpul cand s-a stabilit o randuiala precisa a Tainei Sfantului Maslu unita cu Sfanta Liturghie, observam ca randuiala ungerii era savarsita in cadrul Liturghiei Euharistice, ungerea urmand imediat dupa impartasire, iar mai apoi la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea care se citeste si astazi, numita rugaciunea amvonului.
Vechile manuscrise demonstreaza o varietate uluitoare in celebrarea Tainei Sfantului Maslu, dar singurele elemente constante au fost intotdeauna cele doua rugaciuni centrale: Rugaciunea de sfintire a untdelemnului („Doamne Cel ce cu mila si cu indurarile Tale…”), plasata astazi la inceputul slujbei dupa ectenia mare, si Rugaciunea de ungere a bolnavului („Parinte Sfinte, Doctorul sufletelor si al trupurilor…”), rostita in timpul celor sapte ungeri din timpul slujbei.

Citeste si CUTREMURATOR! Aceasta icoana a Maicii Domnului a vindecat o fetita muta si paralizata! VEZI AICI

Astfel, desi avem putine marturii privind modul in care aceasta slujire era indeplinita in Biserica primara, sunt, totusi, suficiente pentru a arata ca ungerea si vindecarea erau parti ale acestei slujbe. Obiceiul ungerii cu untdelemn, intalnit atat la pagani, cat si la iudei, a fost preluat, fiindu-i adaugate rugaciuni pentru a-l transforma intr-o practica autentic crestina.
In randuiala de astazi a slujbei, dupa Binecuvantarea Mare, facuta cu Sfanta Evanghelie deasupra vaselor cu faina si untdelemn, si dupa rostirea ecteniei mari ce cuprinde cereri speciale pentru binecuvantarea untdelemnului si pentru tamaduirea bolnavului, urmeaza rugaciunea de sfintire a untdelemnului („Doamne Cel ce cu mila…”), pe care o rostesc preotii pe rand de sapte ori, facand semnul binecuvantarii peste untdelemnul care constituie materia Tainei.

Apoi, dupa fiecare lectura biblica urmeaza o rugaciune sau o molitfa pentru sfintirea untdelemnului, de fiecare data alta, si rugaciunea pentru ungerea si tamaduirea bolnavului („Parinte Sfinte, Doctorul…”), pe care fiecare preot o citeste in parte, ungandu-l totodata crucis pe bolnav, cu unul din betisoare muiat in untdelemn sfintit: la frunte, la ochi, la nari, urechi, obraz (gura), piept, pe maini si pe picioare, in timp ce cantaretii canta troparul „Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua…”. Rugaciunea „Parinte Sfinte…”, impreuna cu ungerea, care constituie miezul slujbei sau forma tainei, precum si troparul amintit, se repeta deci de sapte ori, la fiecare ungere intrebuintandu-se alt betisor.

Citeste si Cum se scrie corect un pomelnic. Pe cine NU ai voie sa treci in pomelnic, ca pacat foarte mare

La maslul de obste, aceasta rugaciune, precum si ungerea celor prezenti, se poate lasa la sfarsitul slujbei. Vedem ca ungerea nu se face pe partea de jos a trupului, nici pe partea lui bolnava, daca este stiuta, deoarece organele unse reprezinta totalitatea trupului. Aceste ungeri sunt un rezumat al ungerii totale a trupului care, in primele veacuri, se facea de catre fiecare preot peste tot trupul.
Observam ca din cele mai vechi timpuri si pana astazi ungerea cu untdelemn sfintit in cadrul Sfantului Maslu ocupa locul central al randuielii, rugaciunea de sfintire a lui reprezentand epicleza sau punctul culminant al Tainei. Dar, desi untdelemnului sfintit i se da o asemenea valoare vindecatoare, totusi el capata aceasta functie stand in stransa legatura cu rugaciunile care sunt facute asupra lui, prin care se cere vindecarea si intarirea bolnavului, usurarea de chinuri, vindecarea si intarirea trupului, si totodata iertarea pacatelor, tarie duhovniceasca si innoirea in Hristos a vietii sale, ungerea cu untdelemn fiind actul exterior sau vazut al unei binefaceri tainice, interioare sau nevazute.

Surse: doxologia.ro, Paul Meyendorff; Taina Sfantului Maslu – ungerea bolnavilor; Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Traditie si innoire in slujirea liturgica, volumul I.

sursa: ortodoxia