News Flash:

Meghan Markle a încălcat protocolul! Gestul interzis pe care l-a făcut la înmormântarea Reginei

22 Septembrie 2022
1132 Vizualizari | 0 Comentarii
megan

Înmormântarea Reginei Elisabeta rămâne un subiect important, chiar dacă au trecut deja două zile de la terminarea evenimentului. La fața locului s-a aflat un număr mare de persoane, care au văzut cu ochii lor ce înseamnă conducerea pe ultimul drum a unei regine, dar anumite detalii au rămas ascunse. Se pare că Meghan Markle a încălcat protocolul, lucru pe care nu mulți l-au conștientizat.

Ce greșeală a comis Meghan

Înmormântarea a fost un eveniment istoric, cu fast, ce va rămâne în amintirea tuturor. Familia Regală a avut multe reguli de respectat la conducerea pe ultimul drum a Reginei, iar una dintre ele a fost seriozitatea și imparțialitatea. Dacă oamenii de rând și-au exprimat vizibil durerea, au plâns și au făcut tot felul de gesturi, dar membrii Familiei Regale au reușit să își păstreze calmul, așa cum este precizat în protocol.

La fel cum regina a avut momente de vulnerabilitate la funeraliile Prințului Philip, la fel de sensibilă a fost și Meghan Markle, care nu s-a putut abține din plâns. Pe parcursul ceremoniei, aceasta a izbucnit în lacrimi de mai multe ori, mai ales în momentul în care sicriul reginei Elisabeta a II-a era scos din Westminster Abbey.

Meghan Markle a fost fotografiată în timp ce mergea solemn în spatele sicriului Reginei alături de Prințul Harry, dar și când încerca să își ascundă lacrimile pentru a nu fi observată.

Meghan Markle a respectat, însă, celelalte reguli. Soția lui Harry a purtat o ținută tradițională complet neagră și o pălărie care îi acoperea privirea. Ea a ales, de asemenea, un set de cercei simpli cu diamante și perle, care i-au fost dăruiți de regretatul monarh în 2018. Perlele reprezintă tot un simbol al doliului pentru membrii familiei regale. 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1256 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005084 (s)