News Flash:

Eclipsa de Soare, vizibila maine din Romania. La ce ora va fi momentul maxim

19 Martie 2015
1352 Vizualizari | 0 Comentarii
O eclipsa partiala de Soare, in timpul careia Luna va acoperi peste jumatate din discul astrului, va putea fi observata si din Bucuresti, vineri, intre orele 10.48 si 13.04, fiind un fenomen astronomic spectaculos, care are loc in contextul echinoctiului de primavara.
Eclipsa va fi vizibila din toata Romania, momentul sau de maxima intensitate urmand sa fie inregistrat la ora 11.56, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul in astronomie Magda Stavinschi, cercetatoare la Institutul Astronomic al Academiei Romane.
"Eclipsele de Soare, paradoxal, desi se vad foarte rar din acelasi loc de pe suprafata Pamantului, sunt mai dese decat eclipsele de Luna, doar ca eclipsele de Luna se vad in orice parte a globului care are Luna deasupra orizontului. Eclipsele totale de Soare, cum a fost cea de la 11 august 1999 (vizibila din Romania, n.r.), sunt destul de dese, una este si cea din data de 20 martie. Doar ca din Romania ea se vede ca eclipsa partiala de Soare. Este adevarat ca este foarte importanta, pentru ca acoperirea discului solar este de peste 50%. Dar acum trebuie sa tinem seama ca nu se va face intuneric ca la o eclipsa totala de Soare, temperatura nu va scadea foarte mult, dar totusi se va comporta Soarele ca si cum ar trece un nor compact in dreptul lui. O eclipsa de Soare are intotdeauna loc cand Luna este la faza de Luna noua. Spre deosebire de eclipsele totale de Luna, care au loc cand Luna este la faza de Luna plina. Dupa eclipsa din 20 martie urmeaza si o eclipsa totala de Luna, pe 4 aprilie. Deci ele sunt in general in echipe, in grupuri, Soare cu Luna", a explicat Magda Stavinschi.
Ea a atras atentia ca eclipsa partiala de Soare de vineri, din intamplare, are loc in ziua echinoctiului de primavara - 20 martie ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora Romaniei). Mediafax.ro

magda stavinschi
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005199 (s)