News Flash:

Doctorul Musta, în linia I în lupta cu Covid-19, despre cum să ne protejăm dacă vrem să mergem la mare

31 Iulie 2020
933 Vizualizari | 0 Comentarii
virgilmusta

Este vremea concediilor, iar unii ar vrea să evadeze câteva zile la mare, chiar dacă sunt tot mai multe cazuri de Covid-19, în fiecare zi. Autoritățile au impus reguli stricte pentru plajă și plimbarea pe faleză. L-am întrebat pe doctorul Virgil Musta, aflat în linia I în lupta cu Covid-19 la Spitalul Victor Babeș Timișoara, despre cum să ne protejăm dacă mergem în acest an pe litoralul românesc.

Autoritățile au impus, recent, noi reguli pentru cei care merg la mare, de la distanțare fizică pe plajă la purtarea măștii pe faleză ori în spații deschise, în locuri aglomerate.

„Virusul se transmite în locuri foarte aglomerate, în încăperi, unde sunt mulți oameni. Nu aș zice oamenilor să nu meargă la mare, dar aglomerația la mare nu este recomandabilă. Trebuie să găsiți o modalitate de a sta cât mai izolați, chiar dacă acest lucru este greu, în aceste zile, pe litoral. Să fiți foarte atenți cu regulile de prevenție, cu distanțarea socială, purtatul măștii, spălatul pe mâini. Dacă vă este rușine să purtați mască într-un loc aglomerat când alții nu poartă v-aș recomanda să nu mergeți la mare. Să nu ne lăsăm influențați de cei care intenționat sau din ignoranță râd, ne acuză că suntem noi manipulați, și că de fapt nu există niciun pericol, nu există virus, și nu se respectă drepturile noastre dacă purtăm mască. Trebuie să-i respectăm și pe cei din jur, este o zicală – respectă ca să fii respectat„, a declarat doctorul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș Timișoara, pentru TION.

Doctorul Musta este de la primul caz de Covid-19 din Timișoara (28 februarie) în prima linie în lupta cu coronavirusul. Cu echipa medicală din care face parte a vindecat sute de pacienți de Covid-19. În această perioadă, numărul cazurilor crește pe zi ce trece. România a depășit 1.350 de cazuri zilnice, iar Timișul a avut, joi, 76 de cazuri noi și două decese ale persoanelor cu Covid-19. Doctorul ;Musta vă recomandă să purtați mască în locurile aglomerate.

„Purtați mască în locurile aglomerate, în aer liber. Nu știi cu cine te întâlnești, nu știi ce persoane sunt pozitive. Vii acasă și îi îmbolnăvești pe cei dragi. Îi poți contamina pe alții. Trebuie să fim responsabili, și trebuie să fim solidari. La mare, trebuie păstrată distanțarea socială și pe plajă. Altă șansă nu avem, trebuie să respectăm regulile. Trebuie să încercăm să ducem o viață normală, dar trebuie să o facem respectând regulile”, a mai declarat Musta.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 32 queries | Mysql time :0.014477 (s)