News Flash:

Ce se intampla in teritoriu dupa desfiintarea USL?

26 Februarie 2014
1383 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea PNL a adoptat, marti seara, rezolutia privind iesirea liberalilor de la guvernare, documentul acordând alesilor locali libertatea de a negocia majoritati la nivelul consiliilor judetene si a consiliilor locale fara restrictii de la centru.

Sibiu: Liderii PNL si PSD îsi doresc continuarea colaborarii pe plan local

Liderii PNL si PSD Sibiu - deputatul Mircea Cazan si presedintele Consiliului Judetean, Ioan Cindrea - au declarat, miercuri, ca îsi doresc continuarea colaborarii pe plan local, urmând sa aiba discutii în acest sens.
Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, care ocupa si functia de presedinte al Consiliului Judetean, a declarat, miercuri, într-o conferinta de presa, ca regreta ruperea USL, dar spera într-o continuare a colaborarii pe plan local.
"Eu cred ca noi, la Sibiu, am colaborat nu bine, ci foarte bine. Din pre-campanie, campanie si mie îmi pare rau ca s-a rupt la nivel national USL. În viitor, ramâne sa vedem ce spun fostii nostri parteneri din USL, daca doresc sa colaboreze, daca nu, o sa caut o alta varianta. Cu siguranta, e nevoie de stabilitate. Voi cauta variante care sa asigure stabilitatea. Eu ma bazez ca aceasta majoritate nu este una conjuncturala, ci rezultatul unui stil de management. Noi n-am stricat-o. Daca cineva o strica, sa-mi spuna", a declarat Cindrea.
Întrebat cum vede viitorul în CJ Sibiu în cazul în care colegii din PNL renunta la colaborare si daca este posibil ca vicepresedintele PSD al CJ Sibiu Ioan Banciu sa îsi piarda functia, Cindrea a declarat: "Nu cred. N-am dormit zilele astea. Am cel putin trei variante de majoritate. Sunt dator, ca presedinte al CJ, sa asigur stabilitatea".
Raspunzând unor întrebari, Cindrea a precizat ca va negocia inclusiv cu PDL si FDGR pentru a asigura majoritatea, în cazul în care nu se continua în actuala formula, în care PSD, PNL si FDGR formeaza majoritatea.
De asemenea, întrebat daca este de parere ca prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, fost lider al FDGR si actual membru cu influenta al formatiunii, va fi de acord sa continue colaborarea, Cindrea a confirmat.
"Eu cred ca am facut lucruri bune cu domnul Iohannis si cred ca se vad. De la Capitala Culturala pe care am început-o împreuna, pâna la locuinte sociale, sprijin pentru aeroport, toate astea au fost proiecte comune. Putem colabora în interesul cetateanului", a spus Cindrea.
Contactat telefonic, liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a declarat ca, "în aceasta faza", îsi doreste continuarea colaborarii dintre PNL si PSD.
"În etapa actuala asa ar fi normal sa încercam o buna colaborare pe plan local. Vom încerca sa gasim cele mai bune solutii pe plan local pentru ca între noi colaborarea a functionat bine. Cel putin în aceasta faza, continuarea colaborarii mi se pare cea mai buna solutie", a spus Mircea Cazan.
Întrebat daca subprefectul de Sibiu, Mircea Cretu, sustinut de PNL, ia în calcul o eventuala demisie, Cazan a negat.
"Nu-si da nimeni demisia în aceasta faza. Demisia este valabila doar pentru ministri", a precizat Cazan.
În plus, întrebat daca se asteapta ca sefii institutiilor deconcentrate care sust sustinuti de catre PNL sa fie schimbati, Cazan a raspuns: "Nu stiu. Vom vedea cum decurg lucrurile. Sunt oameni capabili, care au dat concurs pe posturi si sunt functionari publici. Oricum, noi nu avem multi sefi de deconcentrate. Era mai greu daca era invers".
Potrivit lui Cazan, directorul Directiei de Cultura Sibiu, Razvan Pop, cel al Directiei Judetene de Pensii Sibiu, Dorel Aldea, si directorul Directiei Judetene de Tineret si Sport, Nicoleta David, sunt directorii de institutii sustinuti de PNL.
Atât Ioan Cindrea, cât si Mircea Cazan au precizat ca vor discuta în perioada urmatoare pentru a vedea cum se va derula colaborarea.
Consiliul Judetean Sibiu este format din 33 de consilieri, din care noua FDGR, noua PSD, sapte PDL, câte trei PNL si PPDD si doi de la PC. Conducerea CJ Sibiu este asigurata de Ioan Cindrea (PSD) si vicepresedintii Ioan Banciu (PSD) si Marcel Luca (PNL).
Ruperea USL nu afecteaza majoritatea în Consiliul Local (CL) Sibiu, unde FDGR detine majoritatea.
CL Sibiu este format din 23 de consilieri, 15 dintre acestia fiind de la FDGR, doi de la PDL, trei de la PSD, doi de la PNL si unul de la PC. Primaria Sibiu este condusa de Klaus Iohannis care, la momentul alegerilor locale din 2012, era presedinte al FDGR si a candidat cu sustinere din partea PNL. Ulterior, acesta a devenit prim-vicepresedinte al PNL si a renuntat la conducerea FDGR, fiind însa în continuare membru al formatiunii. Iohannis este ajutat de doi viceprimari, unul de la PNL, Virgil Popa, si unul de la FDGR, Astrid Fodor.
Liderul PSD Buzau transmite primarilor sa nu rupa aliantele cu PNL "de dragul rupturii de la centru"
Presedintele PSD Buzau, Constantin Boscodeala, a declarat, miercuri, ca le-a transmis tuturor primarilor social-democrati din judet sa nu rupa aliantele locale cu liberalii, "de dragul rupturii de la centru".
Boscodeala, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca mesajul de a nu rupe alianta cu liberalii a fost transmis tuturor primarilor PSD din judetul Buzau, adaugând ca, din punctul sau de vedere, trebuie mentinute relatiile de pâna acum si în Consiliul Local Buzau si în Consiliul Judetean.
El a precizat însa ca este punctul sau de vedere si ca nu a discutat pâna acum cu conducerea PNL Buzau, "totul fiind foarte în scurt".
"Noi am încheiat niste aliante la nivel local pe baza unor întelegeri si le-am transmis tuturor primarilor sa nu rupa aliantele de dragul rupturii de la centru. În ceea ce priveste Consiliul Judetean si cel Local Municipal, odata ce ne-am dat mâna pentru propasirea judetului, vom merge în continuare sau cel putin acesta este punctul meu de vedere. Totul este foarte în scurt si nu am avut timp sa discut cu partenerii liberali. Cred însa ca nu se va schimba nimic", a declarat seful PSD Buzau, Constantin Boscodeala.
În privinta directorilor de deconcentrate care provin din rândul liberalilor, Boscodeala a spus ca "nu sta în apanajul sau", însa subprefectul Vasile Alecu va fi înlocuit, cel mai probabil, de Guvern.
"În ceea ce priveste deconcentratele nu a stat în atentia mea acest lucru, iar în ceea ce îl priveste pe subprefect, cel mai probabil, Guvernul va cere înlocuirea lui pentru ca nu este apanajul nostru", a spus Boscodeala.
La Buzau, în Consiliul Judetean, PSD are 11 consilieri, PNL noua, PDL opt, PPDD patru, iar PC un reprezentant. În Consiliul Local, PSD are zece alesi, PDL cinci, PPDD patru, PNL trei, iar un consilier este independent.
În ceea ce priveste majoritatea din Consiliul Local, aceasta ar putea fi schimbata, dat fiind ca din totalul de 23 de consilieri PSD are 10, iar celelalte partide care formeaza USD nu sunt reprezentate în acest for. Astfel, cei trei consilieri liberali cu cei cinci ai PDL, patru de la PP-DD si independentul Paul Negoita ar putea face oricând o majoritate de 13 consilieri.
La Consiliul Judetean, din cei 33 de alesi, 12 apartin noii aliante USD, în timp ce restul de 21 de consilieri sunt noua de la PNL, opt de la PDL si patru de la PPDD.
Democrat-liberalii au spus în repetate rânduri ca nu vor face aliante cu PSD, însa nu au exclus eventuale întelegeri cu PNL. Daca la nivelul Consiliului Judetean PNL îsi poate asigura doar cu PDL o majoritate simpla, la nivelul Consiliului Local pentru o eventuala noua majoritate este nevoie si de cooptarea alesilor PPDD.
În judetul Buzau, PNL are directori la Directia de Finante, la Protectia Consumatorilor, la Inspectoratul Scolar Judetean, la Agentia de Prestatii Sociale, dar si subprefectul Vasile Alecu este reprezentant al liberalilor.
Cluj: PSD si PNL ar putea continua colaborarea în CJ si CL. Liderii locali spun ca nu vor schimbari
PSD si PNL ar putea colabora în continuare la nivelul Consiliului Judetean Cluj si la cel al Consiliului Local Cluj-Napoca si ar putea fi pastrati în functii si sefii liberali de deconcentrate, afirma liderii filialelor celor doua partide, precizând ca nu vor sa faca schimbari.
Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, care este si liderul grupului de consilieri PSD din Consiliul Judetean Cluj, a declarat, miercuri, ca îsi doreste pastrarea majoritatii în deliberativul judetean formata cu PNL.
"Nu dorim sa schimbam majoritatea de la CJ Cluj. Am câstigat împreuna cu PNL, avem un program de îndeplinit la nivelul judetului Cluj, dorim sa continuam. Am discutat cu liberalii sa continuam proiectele începute la nivel judetean si sa pastram majoritatile si aliantele în consiliile locale din judet. În ceea ce priveste sefii serviciilor deconcentrate, nu am avut nicio problema în colaborarea cu colegii liberali si nu sustin neaparat o schimbare a acestora, fiecare sa îsi faca treaba mai departe", a spus Lapusan.
La rândul sau, presedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, a declarat ca va avea o întâlnire în zilele urmatoare cu conducerea PSD Cluj, pentru a discuta despre continuarea colaborarii la nivelul CJ Cluj, unde el ocupa functia de presedinte.
"Voi avea o întâlnire cu cei din PSD. În principiu, dorim sa continuam colaborarea PSD si PNL la nivelul CJ Cluj, unde formam o majoritate. Avem proiecte pe care le-am început împreuna si trebuie sa le continuam. În cadrul discutiilor, vom include si problema sefilor de servicii deconcentrate liberali, pe care noi dorim sa îi pastram în functii la nivelul judetului, pentru bunul mers al activitatii administratiei locale", a spus Uioreanu.
Potrivit reprezentantilor PNL Cluj, liberalii au doar "cinci-sase sefi de directii deconcentrate", la institutii precum Inspectoratul Teritorial de Munca, Agentia Judeteana de Plati si Inspectie Sociala, Directia Regionala de Drumuri si Poduri, Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Directia Silvica, Comisariatul Regional al Garzii de Mediu sau Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor, la care se adauga si o serie de directori adjuncti.
În CJ Cluj, din cei 36 de consilieri, PSD si PNL au câte 8 si asigura majoritatea de 24 de voturi împreuna cu UDMR (5 alesi) si PPDD (3 consilieri). În cadrul CJ Cluj, PSD si UDMR au câte un post de vicepresedinte, ocupate de Ioan Oleleu, respectiv Vakar Istvan. Opozitia din CJ Cluj este asigurata de PDL, care are 12 consilieri.
Si la Consiliul Local Cluj-Napoca, PSD si PNL ar putea mentine colaborarea.
Liderul PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, ca la nivel municipal "PSD si PNL trebuie sa continue împreuna lupta, sa ramâna în opozitie si sa schimbe puterea portocalie reprezentata de primarul Emil Boc si PDL".
În Consiliul Local Cluj-Napoca sunt 27 de consilieri, iar PDL si UDMR detin majoritatea cu 14 voturi, opozitia fiind reprezentata de PSD si PNL, care au 5, respectiv 6 consilieri locali, la care se adauga câte unul de la PC si PPDD. Cei doi viceprimari reprezinta PDL si UDMR.
PNL ar putea sa îl piarda pe subprefectul Mihnea Iuoras, în cazul în care Guvernul va decide si înlocuirea prefectilor si subprefectilor sustinuti de liberali, dupa demisia ministrilor si secretarilor de stat membri ai PNL. Daca va schimbat, Iuoras se va întoarce în avocatura.
Lider PSD Brasov: Protocolul USL pe plan judetean "ramâne în picioare"
Vicepresedintele PSD Brasov Mihai Popa a declarat, miercuri, ca la Brasov s-a luat decizia ca protocolul judetean USL sa ramâna valabil si sa nu fie facuta nicio schimbare, deocamdata, nici la nivelul institutiilor deconcentrate.
"Conform ultimelor discutii pe care le-am avut în interiorul aliantei, protocolul judetean USL la Brasov ramâne în picioare. Nici la nivel politic si nici al deconcentratelor deocamdata nu se va schimba nimic", a spus Mihai Popa, care este si vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov.
El a precizat ca saptamâna viitoare vor urma noi discutii, dar ca atât liberalii, cât si social-democratii vor sa mentina colaborarea la nivel judetean, având în vedere proiectele aflate în derulare.
"Avem în derulare proiecte majore si am pus cu totii osul la realizarea acestora. Cu totii vrem drumuri mai bune, infrastructura, aeroport si fiecare avem rolul nostru. Daca nu reusim sa pastram aceasta alianta nu vom putea duce proiectele la capat", a mai spus Popa.
Consiliul Judetean Brasov este condus de Aristotel Cancescu (PNL), iar vicepresedinti sunt Mihai Popa (PSD) si Sebastian Grapa (PNL).
Lider PNL Arad: Întotdeauna am vazut pentru PSD si PNL un viitor al confruntarii, si când eram aliati
Presedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, afirma ca la nivel politic nu va mai colabora cu PSD si ca întotdeauna a vazut "un viitor al confruntarii" pentru cele doua partide, însa la nivel institutional îsi doreste sa nu apara conflicte, pentru a nu fi schimbati viceprimari sau directori.
Ioan Cristina, a declarat, miercuri, ca la nivel politic nu va mai exista o colaborare cu PSD, cele doua partide fiind de acum "adversare", însa la nivel institutional spera sa nu existe "atacuri reciproce" si "schimbari nejustificate" de persoane de la deconcentrate.
Cristina a spus ca se astepta la o confruntare între PNL si PSD chiar si când aceste partide erau aliate în USL.
"Întotdeauna am vazut pentru PSD si PNL un viitor al confruntarii, chiar si când eram aliati. În acest moment, nu are sens sa ne ascundem dupa deget, suntem adversari. În judetul Arad nu vom mai avea o colaborare la nivel politic, iar confruntarile sunt de asteptat, mai ales în contextul apropierii alegerilor europarlamentare", a declarat Cristina.
Liderul liberal a spus însa ca la nivel institutional îsi doreste sa poata colabora în continuare cu PSD.
"Nu cred ca e bine sa schimbam majoritati în consiliile locale, sa ne schimbam reciproc viceprimarii, pentru ca fiecare am pierde la fel de mult, dar am bulversa nejustificat si activitatile administratiilor locale. Sper ca nu se va recurge nici la schimbarea sefilor de deconcentrate promovati de PNL. În Arad ar fi pâna în 15 directori si directori adjuncti ai nostri", a declarat Ioan Cristina.
El a spus ca, daca vor exista totusi cazuri de "schimbari abuzive de directori", partidul îi va consilia juridic în instanta pentru ca "acesti oameni, desi propusi de partid, au sustinut si promovat niste examene, concursuri pentru a ocupa functiile".
"Le cer directorilor sa nu-si dea demisia, dar nu ar fi neobisnuit sa fie schimbati, caz în care apelam la instante", a spus Cristina.
Întreruperea colaborarii dintre PNL si PSD la nivel de consilii locale nu ar afecta majoritatile din Consiliul Judetean si Consiliul Local Arad, unde acestea sunt formate de PDL, UDMR si PPDD.
Astfel, componenta CJ Arad este urmatoarea: PDL - 13 mandate, PSD - 9 , PNL - 3, PPDD - 3, PC - 3, UDMR - 2.
Presedintele CJ, Nicolae Iotcu, este de la PDL, iar vicepresedintii, Adrian Tolea si Remus Gutu, sunt membri ai PDL, respectiv PPDD. Componenta CL Arad este: PDL - 10 mandate, PSD - 4 , PNL - 3, PPDD - 2, PC - 2, UDMR - 2. Primarul Aradului, Gheorghe Falca, e de la PDL, iar viceprimarii, Levente Bognar si Catalin Titiriga, sunt de la UDMR, respectiv PPDD.
De asemenea, prefectul Aradului, Cosmin Pribac, si subprefectul Radu Stoian au fost propusi de PSD, respectiv PC, si nu s-ar pune problema schimbarii acestora.
PNL Suceava: Nu ne propunem sa afectam echilibrul existent în consiliile locale si Consiliul Judetean
Presedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Baisanu, a declarat, miercuri, ca, dupa ruperea USL, liberalii suceveni nu-si doresc sa modifice echilibrul existent în consiliile locale si în Consiliul Judetean Suceava si nu va interveni pentru modificarea majoritatilor în aceste structuri.
Baisanu a declarat ca, în momentul de fata, PNL nu va interveni pentru modificarea majoritatilor din consiliile locale si în Consiliul Judetean Suceava si "nu vrea sa strice echilibrul deja functional în consiliile locale si CJ".
El a precizat ca va avea o întrevedere cu presedintele PSD Suceava, Catalin Nechifor, privind colaborarea pe viitor.
"La nivel local ne dorim sa facem administratie publica si mai putin politica si îmi doresc sa adunam toate fortele politice pentru a actiona pentru binele judetului", a spus Baisanu.
Dupa ruperea USL, PDL are cei mai multi consilieri în CL si CJ Suceava. PDL: Nu revendicam posturi
Vicepresedintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Balan, spune ca, dupa ruperea USL, PDL a devenit principala forta politica în Consiliul Judetean si în Consiliul Municipal Suceava, având cel mai mare numar de consilieri, dar ca nu va revendica posturi de vicepresedinte al CJ sau de viceprimar.
În Consiliul Judetean Suceava, PDL are 15 mandate de consilier judetean, PSD zece mandate, PNL opt mandate, PPDD trei si PC un mandat, în timp ce în Consiliul local Suceava PDL are zece mandate de consilier local, PSD si PNL câte sase mandate, iar PPDD un mandat de consilier local.
Vicepresedintele PDL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX ca, dupa ruperea USL, PDL a devenit principala forta politica în Consiliul Judetean si în Consiliul Municipal Suceava, dar ca nu va revendica posturi de vicepresedinte al CJ sau de viceprimar.
"PDL a fost principalul partid în CJ si în Consiliul municipal, dar PSD si PNL aveau cumulat mai multe posturi decât noi. Acum suntem principala forta politica din Suceava si de aceea trebuie sa ne comportam ca atare, cu responsabilitate”, a declarat Balan, care este si presedinte al organizatiei municipale PDL Suceava.
El a mai spus ca PDL nu-si propune sa revendice acum posturi de vicepresedinte în CJ Suceava sau de viceprimar în localitati pentru ca nu acesta este scopul unei bune administratii.
"Cei doi au rupt USL pentru ca se bateau pe ciolan, ori scopul PDL nu este sa obtina acum o functie de vicepresedinte de CJ sau de viceprimar în vreo localitate. Scopul nostru este sa ne sustinem proiectele pentru o buna administratie", a mai declarat Ioan Balan.
El a subliniat ca PDL ar putea lua o alta decizie în functie de evolutia PSD si PNL în administratia locala.
"Daca vom constata ca ruptura dintre PSD si PNL va afecta bunul mers din administratia locala vom interveni pentru a asigura o guvernare locala coerenta", a adaugat liderul PDL.
Conducerea PNL a adoptat, marti seara, rezolutia privind iesirea liberalilor de la guvernare, care prevede demisia în bloc a ministrilor PNL si a secretarilor de stat si solicitarea demisiei premierului Victor Ponta. De asemenea, documentul prevede si libertatea alesilor locali de a negocia majoritati la nivelul consiliilor judetene si a consiliilor locale fara restrictii de la centru.
"În urma constatarii, încetarii de fapt a Uniunii Social Liberale, Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal a decis sa acorde deplina libertate tuturor organizatiilor judetene ale partidului de a încheia orice alianta va fi necesara în scopul asigurarii bunei guvernari locale, a stabilitatii administratiei publice locale în interesul cetatenilor", a anuntat liderul PNL, Crin Antonescu, marti seara, dupa sedinta Delegatiei Permanente în care s-a decis iesirea liberalilor de la guvernare. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005691 (s)