
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș furnizează servicii specializate absolvenților care se înscriu în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza lor de domiciliu, în vederea facilitării angajării. Absolvenții din promoția 2024 a liceului pot efectua înregistrarea ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, ca o etapă prealabilă și obligatorie pentru a beneficia de indemnizația de șomaj, în perioada 08 iunie 2024 - 06 august 2024 (inclusiv).
Conform legislației, absolvenții trebuie să se prezinte la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire. Pentru absolvenții de liceu, indiferent de rezultatul examenului de bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 08 iunie 2024, deoarece, conform Ordinului nr. 3800/2023 al Ministrului Educației, cursurile pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă se încheie la data de 07 iunie 2024.
Documentele necesare pentru înregistrare la agențiile de ocupare sunt: actul de identitate original, actul de studii (adeverința sau certificatul de absolvire, după caz) și documentul de calificare original. În cazul adeverinței, pentru absolvenții de liceu fără corigențe, trebuie să fie menționată data absolvirii anului terminal ca fiind 07.06.2024.
Dacă absolvenții nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire (08 iunie 2024 - 06 august 2024), ei pot continua să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor fi eligibili pentru indemnizația de șomaj, ci vor beneficia de servicii de informare și consiliere profesională, mediere, formare profesională, etc.
Aceste prevederi pentru absolvenții de liceu sunt conforme cu obligația instituțiilor de învățământ de a elibera certificatele de studii în termen de 15 zile de la data absolvirii (finalizării studiilor), deși rezultatele examenului de bacalaureat pot să nu fie disponibile până la acea dată.
În cazul absolvenților de învățământ superior, termenul de 60 de zile în care trebuie să se înscrie la agențiile de ocupare începe de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licență (dacă persoana promovează examenul de licență în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor).
”Având în vedere că nimeni nu are siguranţa promovării examenului de licenţă, sugerăm tuturor absolvenţilor de studii superioare cu domiciliul în judeţul Timiș să solicite adeverinţa de absolvire (chiar şi fără examenul de licenţă) imediat ce au finalizat cursurile şi să se înregistreze la sediul agenţiilor de ocupare cele mai apropiate (Timişoara, Lugoj, Sannicolau Mare, Deta, Jimbolia, Făget, Buziaş) în interval de 60 de zile de la finalizarea cursurilor. Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni, iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuite dacă se înregistrează în evidenţă A.J.O.F.M. Timiș”, declară reprezentanții instituției.
Absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale, care au minimum 16 ani, beneficiază de o primă de inserție egală cu de trei ori valoarea indicatorului social de referință (660 lei x 3 = 1980 lei) în vigoare la data încadrării, dacă se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire și se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni în acest interval. Plata primei se face în două tranșe: la încadrare și la finalul celor 12 luni.
Documentele necesare pentru înregistrare, inclusiv formularele tip (declarație pe propria răspundere că persoana nu are restricții medicale care să o împiedice să presteze muncă sau că are eventuale restricții medicale care să o împiedice să presteze o anumită muncă – conform Ordinului Președintelui ANOFM 286/2020, și declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal) se pot găsi și descărca de pe site-ul: www.anofm.ro – AJOFM Timiș – Persoane fizice – Servicii de înregistrare – Formulare.
© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006560 (s)
Comentarii (0)