Nefericitul eveniment s-a petrecut in apropierea localitatii Nadrag. Potrivit Lugojonline.ro, tanarul era angajat la o societate care se ocupa de fasonarea lemnului si executa lucrari in padure. Mai multi colegi ai sai sustin ca in timp ce munceau la doborarea unui arbore, o bucata de lemn i-a cazut colegului lor direct in cap. Baiatul a fost luat imediat dupa accident si transportat la spitalul din Lugoj. Din nefericire starea de sanatate a muncitorului s-a agravat la cateva minute dupa ce a ajuns la sectia de urgente, astfel ca medicii au hotarat sa il trimita imediat la Spitalul Judetean din Timisoara. Primele examene medicale, efectuate de medicii specialisti lugojeni, au indicat faptul ca baiatul a suferit o fractura craniana, care cu siguranta va necesita o interventie chirurgicala. Avand in vedere ca barbatul a fost ranit in urma unui accident de munca, angajatii Inspectoratului Teritorial de Munca Timis, precum si politistii au inceput o ancheta pentru a stabili toate imprejurarile in care s-a produs acest eveniment. Din primele verificari se pare ca tanarul nu purta casca de protectie in momentul accidentului.
Comentarii (0)