News Flash:

Cele 40 de gafe de exprimare, punct cu punct, din mandatul premierului. Un altfel de bilant la sase luni al Vioricai Dancila

25 Iulie 2018
946 Vizualizari | 0 Comentarii
veorica

Deputatul PNL, Ovidiu Raetchi, a facut, miercuri, un bilant al gafelor si greselilor de exprimare ale premierului Viorica Dancila, in cele sase luni de mandat, comparand-o pe aceasta cu un cunoscut personaj al bancurilor romanesti, spunand ca „Dancila este Bula al anilor 20-20”.
"Dancila este Bula al anilor 20-20; La un an de guvernare, gafele ei vor depasi oficial numarul bancurilor cu Bula de pe vremea lui Ceausescu; Spre deosebire de Dancila, Bula era, totusi, inofensiv si simpatic”, si-a inceput postarea deputatul PNL, Ovidiu Raetchi, pe Facebook.

Liberalul a contabilizat geselile gramaticale si de exprimare ale premierului Viorica Dancila, aparute in spatiul public, in timpul declaratiilor sau conferintelor de presa, spunand ca este „adevarul bilant al premierului Viorica "Bula" Dancila”.

„1. In cadrul unei sedinte de guvern, a spus 20-20 in loc de 2020: "Tot astazi adoptam in perspectiva Euro douazeci-douazeci si hotararea Guvernului".
2. A spus de sase ori „imunoglobina” in loc de „imunoglobulina”, in timpul unei sedinte a Executivului, citind de pe foi.
3. La intalnirea cu premierul Benjamin Netanyahu, singurul raspuns pe care premierul Dancila a stiut sa-l dea la o intrebare in limba engleza din partea omologului israelian a fost: “He, he”.
4. Gafa de protocol la intalnirea cu Papa Francisc. Viorica Dancila nu a invatat in engleza formula de adresare catre Suveranul Pontif, rostind: “Sfintia Voastra, I am very glad for this opportunity”.
5. "Cei care dezinformeaza UE sunt autisti"- declaratie care i-a adus o plangere la CNCD.
6. Intrebata de presa daca ii este frica de o plangere penala, prim-ministrul a raspuns ca „Orice om ii este teama de o plangere penala”.
7. A vrut sa plece de la intalnirea cu premierul croat Andrej Plenković, pe care Dancila l-a invitat in Palatul Victoria inaintea intonarii imnurilor celor doua tari. Acesta i-a facut un semn discret sa astepte.
8. A repetat gafa si i-a facut semn premierului croat sa intre in Palat inainte de salutarea garzii de onoare.
9. La finalul declaratiilor comune, premierul Dancila i-a propus acestuia intr-o engleza stricata: “Make a photo?”.
10. In conferinta de presa comuna, Dancila a declarat: “Am avut discutii foarte interesante privind cooperarea noastra (…) si in perspectiva apartenentei cele doua state”.
11. "Putem spune, pe scurt, ca REDUCEM DEMOCRATIA... aaa... reducem birocratia"- afirmatie facuta in timpul unei sedinte de guvern.
12. "Avem apoi orasul medical universal...universitar Complex Carol Davila, care se va construi in zona de nord a Capitalei".
13. “Sunt trei stadioane care deja se fac: Dinamo, Rapid si..Giulesti” (dupa ce s-a uitat in mod vizibil pierduta dupa consiliera, asteptand sa i se sopteasca un raspuns).
14. La primirea premierului eston Juri Ratas, Viorica Dancila a ramas blocata pe pista din aeroportul Mihail Kogalniceanu, dupa care si-a intrebat consilierul daca trebuie sa astepte onorul de la soldatii de garda sau poate pleca.
15. I-a uitat numele premierului eston Juri Ratas in cadrul declaratiilor oficiale.
16. Episodul arborarii gresite a steagului Estoniei, situatie corectata chiar de premierul Juri Ratas, in timp ce Viorica Dancila a asistat impasibila, ba chiar a mai si aplaudat gestul acestuia la final.
17. La motiunea de cenzura depusa de PNL, in Parlament, a spus Banca Monetara in loc de Banca Mondiala: "Cand nu ati mai avut cum sa negati performantele economice ale acestei guvernari, recunoscute de Fondul Monetar International, Banca Monetara(..)"
18. "De ce mintiti oamenii ca in fiecare luna a crescut preturile?"- afirmatie in Parlament, la motiunea de cenzura.
19. "Aceasta dezinformare este pur si simplu o minciuna!" - afirmatie in Parlament, la motiunea de cenzura.
20. "Majorarile de preturi s-au diminuat."- afirmatie in Parlament, la motiunea de cenzura.
21. “Criticile aduse Guvernului de catre Opozitia PARLAMENTALA”.
22 In deplasarea de la Lisabona, Dancila i-a vorbit premierului portughez despre provocarile UE care vor aparea “prost” Brexit.
23. La intoarcerea din vizita facuta in Portugalia, Dancila a declarat ca a vorbit despre preluarea “Presedintiei Romaniei”, fiind vorba de fapt despre preluarea de catre Romania a presedintiei Consiliului European.
24. In cadrul acelorasi declaratii, Dancila a spus ca a mai vorbit si despre dezvoltarea relatiei “privelegiate” dintre Romania si Portugalia.
25. Intr-un interviu acordat la Bruxelles dupa o intalnire cu prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, Dancila a declarat ca au vorbit despre “abuzul in servici”.
26. In cadrul aceluiasi interviu, Dancila a vorbit despre “dosare care pe urma au fost achitate”, nestiind ca doar oamenii pot fi achitati, nu si dosarele.
27 "Aceste lucruri trebuiesc puse in balanta”; “Imi doresc ca sa pornim de la un moment zero”; “S-a aratat nemultumirea faptului ca nu exista consens”.
28. La Simfonia Lalelor, in Pitesti, copii de gradinita au fost pusi sa defileze in fata premierului Dancila, iar o fetita de 3 ani a fost pusa sa stea in cap in fata sa. Premierul Dancila a aplaudat fericita.
29. "Dorim sa ne anexam pe preventie", in loc de "sa ne axam pe preventie".
30. “Am participat la punerea in FUNCTIE a statiei de pompare…”.
31. Intr-o sedinta de guvern a pronuntat de trei ori "Boing" numele companiei "Boeing".
32. "Faceti un exercitiu DE IMAGINE si puneti-va in locul meu”.
33. „Am dat ordonanta de urgenta cu privire la persoanele cu DEZABILITATI”.
34. „Cu aceste solutii veti rezolva problemele care le aveti”.
35. "Am reusit sa acreditam autoritatile de MENEGEMENT”.
36. „Educatia si sanatatea cetateanului sunt PREMORDIALE”.
37. „Vreau o relatie institutionala buna PRESEDENTIE, Guvern, Parlament.”
38. Intr-o emisiune TV, intrebata de inundatii si daca sunt culturi afectate, Viorica Dancila raspunde afirmativ, iar apoi recita, minute in sir, despre programele de irigatii ale Guvernului .
39. “Acest guvern a facut ca apa sa fie gratuita pana la statia de pompare”.
40. Crede ca Pakistan si Iran sunt in UE: "Bineinteles ca nu incercam sa intervenim in problemele interne ale unui stat membru cum este Iranul sau Pakistanul, dar cred ca este nevoie de discutii cu cei care sunt factori de decizie ca drepturile femeii sa devina o realitate”, acestea fiind cele 40 de greseli identificate de parlamentarul liberal.

Prim-ministrul Viorica Dancila a prezentat, luni, bilantul Executivului la sase luni de la guvernare, spunand ca veniturile la buget in semestrul I al anului 2018 au fost de 132 miliarde lei, mai mari cu 12% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2017, cand veniturile au fost de 117,2 miliarde lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006222 (s)