
Se desfășoară lucrări de reabilitare la Casa Armatei din Timișoara, cunoscută și sub numele de Cazinoul Militar. Scopul acestor lucrări este de a restaura monumentul istoric și de a-l adapta cerințelor NATO.
„Lucrările preconizate acoperă necesitatea aducerii imobilului la nivelul de reprezentare solicitat de constituirea cadrului adecvat pentru ȋmbunatăţirea instruirii integrate a forţelor din structura N.A.T.O, precum si restaurarea/reabilitarea patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale şi implicit istoric, ţinând cont de destinaţia pavilionului A”, spune constructorul.
Clădirea este formată din patru corpuri distincte. Corpul C1 reprezintă cea mai veche parte a ansamblului CAZARMEI 901 și necesită protecție prin aplicarea celor mai adecvate măsuri de conservare a monumentelor istorice.
Corpul C2, construit în secolul al XVIII-lea, are cea mai mare pondere în ansamblul Cazarmei 901. Ca parte integrantă dominantă a ansamblului și ca valoare estetică și istorică în sine, clădirea păstrează substanța istorică originală atât la exterior, cât și la interior. Prin urmare, este necesară aplicarea măsurilor de conservare și reabilitare pentru a evidenția valoarea acesteia.
Corpul C3 reprezintă o extindere care, datorită relațiilor funcționale integrate în timp cu corpul C1, atât la parter, cât și la etaj, necesită reabilitare. Corpul C4 este o construcție situată în centrul curții interioare, a cărei funcțiune nu mai corespunde cerințelor contemporane și care va fi demontată pentru a elibera spațiul ocupat de aceasta în curtea interioară.
Curtea interioară reprezintă un spațiu cu valoare istorică, definitoriu pentru funcția militară și evoluția în timp a ansamblului Cazarmei 901. Funcțiunile de reprezentare și de manevre militare s-au schimbat în timp. În prezent, utilizarea militară impune restituirea funcției de reprezentare ca dominantă și integrarea, prin curățarea spațiului, a funcțiunilor utilitare.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1465 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006136 (s)
Comentarii (0)