News Flash:

Camera Deputatilor: Zeci de companii de stat exceptate de la prevederile guvernantei corporative

20 Decembrie 2017
844 Vizualizari | 0 Comentarii
tarom1

Camera Deputatilor a votat, miercuri, un proiect de lege care excepteaza zeci de companii de stat de la aplicarea prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, printre care TAROM, Posta Romana, METROREX, CFR, TRANSGAZ si TRANSELECTRICA.
Proiectul de lege a fost votat in plenul Camerei Deputatilor cu 157 de voturi pentru si 71 de voturi impotriva.

PNL si USR s-au opus modificarii aduse OUG privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, care introduce criterii de performanta pentru ocuparea funtiilor de conducere.

„PNL a vota impotriva acestui macel al ordonantei 109. Practic, aseara tarziu comisiile reunite de industrii, economie si juridica au aprobat sa excepteze toate companiile mari de la ordonanta corporatista. PSD a spus oficial in comisii ca doreste sa isi asume politic conducerea acestor companii. Asta ati dorit domnilor, sa politizati intreaga economie nationala”, a spus deputatul PNL, Virgil Popescu, in plenul Camerei Deputatilor.
Deputatul USR Cristina Pruna a afirmat ca majoritatea parlamentara a profitat de haosul creat in ultimele zile cu dezbaterea privind legile justitiei pentru a excepta zeci de companii de stat de la principiile OUG 109.

„Ceea ce ati votat dumneavoastra astazi este sa creati locuri de munca pentru oamenii dumneavoastra de partid care sa capuseze in continuare aceste companii de stat” , a spus Cristina Pruna.

Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 alin.(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice a primit, marti, un raport favorabil din partea a trei comisii parlamentare: Comisia pentru industrii, Comisia economica si Comisia juridica.

Camera deputatilor este for decizional.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1118 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005905 (s)