News Flash:

Monedă cu dedicatie specială!

BNR a lansat, luni, 29 ianuarie, în circuitul numismatic, o monedă din argint dedică lui Constantin Brâncuşi

29 Ianuarie 2024
97 Vizualizari | 0 Comentarii


Banca Națională a României (BNR) a introdus în circulație, începând cu 29 ianuarie, o nouă monedă din argint intitulată „Constantin Brâncuși - Surse românești și perspective universale”. Aversul monedei prezintă o porțiune a clădirii Muzeului Național de Artă din Timișoara, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”. Reversul monedei ilustrează portretul și numele lui Constantin Brâncuși, precum și anii în care a trăit, „1876” și „1957”. Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză, semnate de guvernatorul BNR și casierul central.

„Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 460,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de BNR.

Monedele din argint cu tema „Constantin Brâncuși - Surse românești și perspective universale” au putere circulatorie pe întreg teritoriul României. Aceste monede sunt introduse în circuitul numismatic prin intermediul sucursalelor regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007341 (s)