News Flash:

Bine de știut!

Ministerul Finanţelor organizează o serie de webinarii pe tema implementării e-Factura

23 Ianuarie 2024
116 Vizualizari | 0 Comentarii

Ministerul Finanțelor organizează o serie de sesiuni de webinarii dedicate implementării sistemului de facturare electronică (e-Factura). Echipa Ministerului Finanțelor și ANAF va oferi sprijin personalizat, adaptat nevoilor și întrebărilor specifice participanților.

„Orice schimbare vine la pachet cu o perioadă de adaptare, care poate necesita timp şi efort. În tot acest proces, mizăm că o colaborare strânsă va face această tranziţie mai accesibilă.

Tocmai de aceea, organizăm o serie de webinarii în care să răspundem tuturor întrebărilor care apar pe tema implementării e-Factura. Echipa MF/ANAF va oferi sprijin personalizat, adaptat nevoilor şi întrebărilor specifice”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Finanţelor.


Deoarece cele 2.000 de locuri disponibile pentru webinariile din 23 și 25 ianuarie au fost ocupate în doar câteva ore, se vor organiza încă două sesiuni de webinarii pe 7 și 8 februarie.

„Pentru a ne asigura că toţi cei interesaţi au posibilitatea să participe, organizăm alte două webinarii pe 7 şi 8 februarie. Tematica prezentată va fi aceeaşi, astfel că este suficient să vă înscrieţi la unul singur. Cele mai frecvente întrebări, însoţite de răspunsuri, vor fi preluate şi integrate în materiale de informare pe care le vom publica ulterior”, menționează sursa citată.


Sistemul RO e-Factura, care asigură transmiterea simultană a facturilor emise de o firmă către autoritățile statului și către firma sau instituția destinatară a facturii, a devenit obligatoriu pentru majoritatea companiilor din România începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu câteva excepții. În prima etapă a implementării RO e-Factura, cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie 2024, companiile au responsabilitatea de a raporta în sistemul național RO e-Factura toate facturile emise în relația cu alte companii și cu instituțiile publice. Apoi, începând cu 1 iulie 2024, este obligatoriu pentru companii să utilizeze exclusiv RO e-Factura pentru emiterea facturilor, altfel fiind susceptibile la amenzi.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1242 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005637 (s)