Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici este un politician care atrage scandalul, victoria sa frauduloasa la alegerile prezidentiale din 2004 generând "revolutia portocalie", în timp ce refuzul sau de a semna Acordul de Asociere cu UE a condus la proteste ce au degenerat în ultimele zile.
Acest barbat masiv, în vârsta de 63 de ani, este rusofon si rusofil, si reprezinta imaginea regiunii sale natale din estul Ucrainei, Donbasul industrial, teatrul unor lupte între clanuri mafiote în anii postsovietici.
Învins, în pofida sprijinului primit din partea presedintelui rus Vladimir Putin, de "revolutia portocalie", care i-a adus la putere pe prooccidentali - între care pe rivala sa, Iulia Timosenko, devenita premier -, Viktor Ianukovici parea discreditat pentru totdeauna în aceasta tara cu 46 de milioane de locuitori de la granitele Europei.
- Capabil sa învete
Cu toate acestea, el a stiut sa se reinventeze, ajutat de consilieri în comunicare americani. El si-a ameliorat ucraineana, limba oficiala a tarii eclipsata de rusa în perioada sovietica, si a câstigat alegerile prezidentiale din 2010 în fata charismaticei sale rivale Iulia Timosenko.
"Este un om capabil sa învete, sa faca progrese, în ucraineana sau în administrarea tarii", apreciaza Taras Ciornovil, fiul unui lider nationalist care a fost seful campaniei sale electorale, apoi deputat al partidului sau.
De când a devenit presedinte, Viktor Ianukovici a depus eforturi pentru a-si slefui imaginea, prezentându-se ca un aparator al valorilor democratice si independentei Ucrainei si afisându-si totodata vointa de a se apropia de Uniunea Europeana.
Prin urmare, cel care a fost taxat drept "omul Moscovei" aparea în urma cu câteva saptamâni, în asteptarea semnariii la sfârsitul lunii noiembrie a unui acord de asociere istoric cu UE, ca artizanul neasteptat al viitorului european al Ucrainei.
Dar, cu câteva zile înainte de semnare, dupa vizite înconjurate de mister facute presedintelui rus Vladimir Putin, Viktor Ianukovici a suspendat pregatirea acordului.
- Reprimare inedita
În plus, manifestatiile proeuropene de amploare care au urmat la Kiev au fost dispersate în mod violent, cu gaze lacrimogene si grenade asurzitoare care au provocat sute de raniti. Începând de marti, violentele au escaladat, soldându-se cu zeci de morti si sute de raniti.
O situatie inedita pentru Ucraina care, spre deosebire de alte foste republici, nu a cunoscut decât manifestatii pasnice dupa prabusirea Uniunii Sovietice, un exemplu elocvent în acest sens fiind "revolutia portocalie".
Aceasta reprimare brutala a fost precedata de derapaje în materie de libertate a presei si a reuniunilor si, în special, de condamnarea fostului premier Iulia Timosenko, în 2011, la sapte ani de închisoare pentru abuz de putere, un caz denuntat de opozitie ca un act de razbunare din partea presedintelui Ianukovici si care a provocat o grava criza între Kiev si UE.
- Frica de Putin
Având înghetate relatiile cu europenii, presedintele ucrainean risca sa nu se simta în largul sau nici cu "mentorul" Vladimir Putin.
"Ianukovici este considerat un prorus, însa el nu a fost niciodata. Îi era frica de Putin", explica Taras Ciornovil.
"Putin, pentru care «Ucraina si Rusia formeaza un singur popor», constituie o amenintare pentru Ianukovici. Daca renunta la integrarea europeana, Rusia îl va înghiti", subliniaza analistul Oleksi Haran.
Presedintia lui Ianukovici a favorizat cresterea în putere a "Familiei", un puternic clan politico-financiar care reuneste în jurul sau mai multi apropiati de-ai sai, suspectati ca se îmbogatesc datorita influentei sale si coruptiei. Din acest clan fac parte fiul lui Ianukovici, Oleksandr, si vicepremierul Serghei Arbuzov, în vârsta de 37 de ani.
De asemenea, opozitia si presa ucraineana au criticat viata luxoasa a presedintelui, denuntând în special resedinta de lux de la Mejigorie, în apropiere de Kiev, în timp ce tara este în criza.
Aceasta proprietate vasta de 137 de hectare, fosta resedinta oficiala, a trecut, potrivit presei, sub controlul unor structuri private apartinând unor apropiati ai presedintelui.
Orfan de la vârsta de doi ani, Ianukovici a fost crescut de bunica sa într-o saracie extrema. În tinerete, el a ispasit trei ani de închisoare pentru furt, lovituri si cauzare de rani, condamnari anulate mai târziu de justitie.
"Principala sa teama este de a fi asasinat de unul dintre ai sai", povesteste Taras Ciornovil.
Ianukovici a început ca mecanic, apoi a continuat ca patron al unei întreprinderi de transport. Ulterior, el a fost numit guvernator al regiunii Donetk, în 1997 - într-o perioada în care clanurile mafiote luptau pentru detinerea controlului uzinelor metalurgice din zona -, dupa care a devenit premier, în perioada 2002-2004, sub fostul presedinte Leonid Kucima.
Sotia sa, Liudmila a fost ironizata pentru o interventie nereusita în cadrul unui miting organizat în timpul "revolutiei portocalii" si practic nu a mai fost vazuta în public din acel moment. Mediafax.ro
Comentarii (0)