News Flash:

Primăria Timișoara anunță!

Au început lucrările de amenajare a pistei de biciclete și a trotuarelor pe strada Transilvania

18 Septembrie 2023
150 Vizualizari | 0 Comentarii


Primăria Timișoara a anunțat începerea lucrărilor de amenajare a unei noi piste de biciclete și a trotuarelor pe strada Transilvania. Acest proiect face parte dintr-un "coridor de mobilitate" care se întinde până la pasarela Gelu – Crizantemelor, care se află în prezent în construcție și va fi conectată cu pistele de biciclete de-a lungul malurilor Begăi.

Lucrările presupun repararea carosabilului, ridicarea intersecțiilor dintre strada Transilvania și străzile Pogonici și Vulturilor, înălțarea trecerilor de pietoni, amenajarea trotuarelor și a bordurilor, precum și crearea unor piste duble pe carosabil cu delimitatoare pentru siguranță.

„Tot mai mulți timișoreni vor să evite traficul aglomerat și să ajungă mai repede la serviciu sau la grădinițele și școlile copiilor, pe bicicletă, iar dorința noastră este de a avea piste pentru bicicliști mai lungi și mai sigure. Obiectivul nostru este de a avea o rețea de piste de biciclete pe relația Spitalul Județean, strada Eneas, zona Iosefin – Dâmbovița, malurile Begăi. Avem deja în lucru amenajarea unei noi piste de 1,2 km, de-a lungul a patru străzi – Traian Lalescu, Dr. Aurelian Cândea, Martir Sorinel Leia și Cosminului, cu intervenții avansate pe strada Leia. Este un culoar de mobilitate care va lega Bd. Pârvan de Str. Eneas și care, în viitor, va fi conectat cu rețeaua Transilvania – Vulturilor – Crizantemelor – pasarela Gelu-Crizantemelor, din zona Iosefin – Dâmbovița, care va avea piste de biciclete, după reabilitare. Începem cu strada Transilvania, unde reabilităm și trotuarele”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.


Pentru a permite lucrările să se desfășoare eficient, circulația rutieră pe tronsonul străzii Transilvania cuprins între strada Vulturilor și strada Pogonici va fi închisă în intervalul 19 septembrie, de la ora 7, până pe 23 octombrie. Această decizie vine în contextul în care administrația locală a mai realizat anterior o pistă de biciclete pe carosabil în zona străzii Budai Deleanu, ceea ce a implicat eliminarea unor locuri de parcare de la marginea drumului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1242 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006436 (s)