News Flash:

Încep miercuri, 20 septembrie

100.000 de spectatori sunt așteptați la Zilele Culturale Maghiare

18 Septembrie 2023
163 Vizualizari | 0 Comentarii


Evenimentul Zilele Culturale Maghiare, care celebrează cultura și tradițiile ungurești, a ajuns la a opta ediție în Timișoara. Acesta va include concerte, spectacole artistice, un târg meșteșugăresc, standuri cu produse tradiționale și va avea o durată cu o zi mai lungă decât în anii precedenți.

Zilele Culturale Maghiare 2023 vor debuta pe data de 20 septembrie cu o gală organizată în sala Operei Naționale. În zilele următoare, vor avea loc diverse evenimente în Piața Operei și în Piața Libertății. Programul va include concerte pop-rock susținute de trupe din Ungaria și Ardeal, spectacole de muzică și dansuri populare ungurești, bucate tradiționale maghiare, un impresionant târg meșteșugăresc, activități pentru copii, dezbateri, lansări de cărți, proiecții de filme și spectacole de reconstituire istorică cu participarea trupelor din Ungaria și Timișoara.

„Vorbim de Zilele Culturale Maghiare în cadrul proiectului Timișoara- Capitală Europeană a Culturii. Este o mare fericire că primăria ne-a susținut în acest an într-un mod foarte puternic. Au înțeles că minoritatea maghiară este, după ce au plecat nemții, cea mai mare minoritate etnică din Banat. Și dacă Timișoara este un oraș multicultural, atunci acest lucru trebuie subliniat. Sper că acest eveniment va aduce mulți vizitatori”, precizează Peter Tamas, consulul onorific al Ungariei la Timișoara, președintele Asociației Bastion-Varbastya, organizator al Zilelor Maghiare.

În Piața Operei din Timișoara sunt planificate mai multe concerte pe parcursul evenimentului. Joi, pe scenă va urca Vincze Lilla (fosta solistă a trupei Napoleon Bulevard), vineri va cânta Deak Bill Gyula, un veteran al scenei rock maghiare cu o carieră de peste 50 de ani. Sâmbătă, publicul se va bucura de prezența trupei Republik, foarte iubită în Ungaria, iar duminică va avea loc un concert deosebit susținut de Budapesta Gypsy Symphony Orchestra, cea mai mare orchestră de acest gen din lume, cunoscută și sub numele de „Orchestra celor 100 de țigani”. În plus, sunt programate trei concerte de jazz cu Sarik Peter Trio, Vintage Dolls și Bagyi Balazs.

„Vor fi trei firme care prepară la fața locului mâncare la ceaun și diverse bunătăți tradiționale maghiare. Vom avea bere artizanală, pălincă artizanală, kurtoskalacs, langoși, clătite ca la mama acasă, iar noutatea va fi pizza secuiască. Se va face la fața locului, în niște cuptoare mari. În Piața Libertății vom avea 76 de comercianți. Zona pentru copiii este tot în Libertății. Vin cu produse de bun gust, nu kitschuri. În Piața Operei vom amenaja un loc pentru vinuri. Anul acesta nu vom avea trenuleț turistic, dar cei mici vor avea posibilitatea să se plimbe în caleașcă trasă de ponei”, a afirmat și Rita Metz, din partea organizatorilor.

Organizatorii se așteaptă la o prezență numeroasă la evenimentele din program. "Nu putem compara evenimentul nostru cu Zilele Culturale Maghiare din Cluj. Ei dispun de un buget mai mare și organizează mai multe evenimente, dar au și o comunitate maghiară mai mare. Au avut peste 200.000 de spectatori. Noi ne bucurăm dacă reușim să atragem aproape de 100.000 de spectatori în cele patru zile. Pentru organizarea evenimentului din acest an am cheltuit peste 120.000 de euro", a declarat Peter Tamas.

Proiectul face parte din Programul cultural național "Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, implementat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Evenimentul beneficiază, de asemenea, de finanțare din partea Granturilor SEE și norvegiene, precum și de sprijinul Guvernului Ungariei.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1145 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004856 (s)