News Flash:

Au venit polițiștii DGA

Au avut loc percheziții în biroul directorului de îngrijiri medicale de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara

21 August 2023
490 Vizualizari | 0 Comentarii

O echipă din cadrul Direcției Generale Anticorupție a efectuat o vizită la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara în data de 17 august, în scopul de a ridica documente legate de concursurile de angajare recente organizate în instituția medicală.

Potrivit informațiilor furnizate de renasterea.ro, au avut loc percheziții în biroul asistentei Ramona Gîdea, directorul de îngrijiri medicale. Cei de la renasterea.ro au  încercat să o contacteze pe doamna Gîdea, însă telefonul său era închis. Este posibil ca dânsa să fi fost în custodia autorităților ca urmare ca investigației penale.

S-a luat legătura ulterior cu managerul Spitalului Municipal, doctorul Daniel Malița, pentru a obține detalii despre evenimentul petrecut joi la sediul administrativ de pe strada Hector nr. 2 A. Iată dialogul avut cu directorul spitalului:

“– Care este poziția Spitalului Municipal în urma descinderii DGA?

– Am colaborat sută la sută cu cei care au venit. Au venit, au văzut, au ridicat ce au considerat că este nevoie. Din câte am înțeles, doamna director de îngrijiri este martor într-un dosar, nu știu mai multe detalii. Nu s-a dispus nici o măsură vis a vis de dumneaei. Din câte știu, săptămâna aceasta este plecată în concediu.
– Din informațiile mele, procurorii au ridicat documente referitoare la niște concursuri de angajare în Spitalul Municipal.

– Da, au cerut niște documente pentru niște concursuri de angajare.

– Care din ce perioadă datau?

– Anul acesta, mai și iunie, cred.

– Este vorba despre posturi de medici?

– Nu, asistenți medicali și personal auxiliar”.

Pe pagina web a Spitalului Municipal, în secțiunea dedicată Carierei (concursuri), apre o listă cu mai multe concursuri care au avut loc în lunile mai și iunie 2023. Aceste concursuri au avut ca scop ocuparea unor posturi în diverse domenii, cum ar fi asistență medicală, îngrijire medicală, brancardieri, magazioneri sau registratori medicali.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006675 (s)