News Flash:

Ancheta la spitalul din Vaslui: o femeie a intrat in coma la 15 minute de la externare, iar dupa patru zile a murit

13 Iulie 2017
949 Vizualizari | 0 Comentarii
smurd21
Politia Vaslui a inceput o ancheta dupa ce o femeie a intrat in coma la 15 minute dupa ce a fost externata din Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, iar dupa patru zile a murit. Medicii au stabilit ca nu se impune internarea femeii si au externat-o, dupa care aceasta a facut atac cerebral.
Elena Iordan a murit miercuri la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, in urma unui atac cerebral, iar familia acesteia a depus o plangere, acuzand medicii de ucidere din culpa.
Familia pacientei care a murit miercuri la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui a depus joi o plangere la Politie.
”Exista o plangere. Spitalul Judetean a trimis miercuri adresa catre Politia Municipiului Vaslui, motiv pentru care s-a deschis dosar penal si se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa, iar in cursul zilei de joi familia a venit si a facut o plangere, prin care sesizeaza aspectele anuntate de spital. Plangerea va fi conexata la dosarul initial intocmit”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Elena Iordan s-a prezentat la spital, sambata dimineata, acuzand dureri de cap si faptul ca ii amortise o parte a corpului. Dupa o serie de analize, medicii de la Urgente au stabilit ca nu se impune internarea acesteia.
La 15 minute dupa externare, femeia a suferit un atac cerebral intr-o statie de autobuz din Vaslui.
Dupa patru zile in care a stat in coma la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, medicii au anuntat decesul.
”Ne-am autosesizat, familia deocamdata nu a depus la noi nicio plangere scrisa, dar ne-am autosesizat si avem in derulare o ancheta administrativa in urma careia vom vedea cum trebuie sa procedam mai departe. Sambata, femeia nu a fost internata in spital. S-a prezentat in Unitatea de Primiri Urgente, unde a fost consultata, evaluata si de acolo a plecat acasa, nu a fost internata in spital. In aceeasi zi a venit la spital si a fost internata”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Smaranda Rinder. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1172 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006210 (s)