Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 8 ore
 35    0

Un val de praf de origine sahariană va cuprinde România. Sunt așteptate ploi „murdare”


O depresiune atmosferică din vestul Europei va provoca un transport intens de praf saharian până joi, 28 martie, împreună cu câteva ploi și averse în mai multe regiuni ale țării.

România va fi afectată de valul de praf de origine sahariană, iar în nordul, vestul, centrul și sud-vestul țării se vor înregistra ploi „murdare”, cu o concentrație ridicată de suspensii solide. Această situație este generată de vânturile puternice care au ridicat cantități semnificative de praf saharian deasupra Africii de Nord. Particulele fine de praf mineral sunt acum în mișcare către România, fiind purtate de o zonă de joasă presiune situată în partea de vest a Europei, conform meteoradar.ro.

Un front atmosferic asociat acestei zone depresionare va traversa țara în cursul zilei de joi, aducând ploi și averse, mai întâi în jumătatea vestică a țării, apoi în nord și centrul acesteia, iar în a doua parte a zilei și în nord-est. În unele zone, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice. Picăturile de apă vor captura o parte din praful aflat în suspensie în atmosferă, provocând depunerea acestuia pe diverse obiecte.

În zonele unde nu va ploua, trecerea frontului va duce la o îmbunătățire semnificativă a vizibilității, odată ce aerul cu o concentrație ridicată de praf va fi împins către est.


 

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu