Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 7 ore
 38    0

2,25 miliarde lei finanțare nerambursabilă pentru investiții cu impact semnificativ pentru economia României

Ministerul Finanțelor a propus o nouă schemă de ajutor de stat în valoare totală de 2,25 miliarde de lei. Această schemă vizează acordarea de finanțare nerambursabilă pentru investiții care au un impact semnificativ în economia României, iar costurile acestor investiții eligibile depășesc suma de 50 de milioane de lei.

„Acordurile de finanţare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032”, se precizează într-un comunicat de presă transmis, miercuri, 14 februarie, de minister.


Pentru a putea beneficia de finanțare, companiile trebuie să realizeze o investiție inițială în România, într-unul dintre sectoarele eligibile definite în cadrul schemei de ajutor de stat, într-un interval de maximum 3 ani de la data începerii acestei investiții. De asemenea, acestea nu trebuie să încadreze în categoria „întreprinderilor în dificultate”, să nu se afle într-un proces de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității și să nu fie subiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
 

Citeste si...

9 Februarie 2024
 130    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu