Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 6 ore
 24    0

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara face plata pentru ajutorul de încălzire

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și/sau lichizi, conform Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 - 31 martie 2023.

Plata ajutoarelor se face numai către persoanele care au depus cerere și prezintă actul de identitate original sau o împuternicire notarială la sediul din B-dul Regele Carol I nr. 10, în următoarele zile și ore:

Joi, 4 mai 2023, între orele 12:00-15:00
Vineri, 5 mai 2023, între orele 08:00-15:00
Luni, 8 mai 2023, între orele 08:00-15:00.

Vă informăm că ajutorul pentru încălzirea locuinței se va plăti doar pentru cererile înregistrate în perioada 21 februarie-20 martie 2023. Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri este valabilă pentru luna martie 2023.

În cazul cererilor preluate după data de 20 martie 2023, plata suplimentului pentru încălzire se va face în termen de 30 de zile de la transferul fondurilor necesare de la bugetul de stat la cel local. Vom emite un nou comunicat pentru a vă informa despre această dată.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu