După ce medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire, spunându-i că mai are foarte puțin de trăit, fiind diagnosticată cu cancer ovarian cu metastaze, Edith Gonzalez a surprins pe toată lumea și a anunțat cu lacrimi în ochi, în urmă cu aproape două luni că a învins cancerul. Celebra actriță de telenovele se recuperează rapid după lupta cu necruțătoare boală și pare mai fericită ca oricând.
Edith Gonzalez le învață și pe alte femei cum să învingă cancerul
„Ceea ce încerc să fac este să le transmit oameniilor bucurie și să le arăt că da, cancerul este groaznic, însă contează cum primești acest diagnostic și cum reacționezi la această „loterie”. Eu am câștigat pentru că am tratat totul cu calm și bucurie”, a spus actrița într-un interviu pentru revista mexicană Le Salud. Cancerul un mai este sinonim cu moartea. Contanza (fiica ei) a văzut o mamă puternică, și nu m-a văzut tristă sau înspăimântată. A văzut o mamă ocupată cu tratamentul ei, documentată. Ea vede o mamă preocupată de ea, de sănătatea ei, care este bine și este mulțumită de ceea ce este. Vede o mamă care se implică să descopere cancerul ovarian din timp.
La începutul lunii iunie a anunțat că boala aintrat în remisiune
Edith a plâns de fericire când medicii i-au spus că a învins boala și cancerul ovarian cu metastaze a intrat în remisiune, deși niciun doctor nu credea că așa ceva mai este posibil. „Am primit actele în care scrie remisiune, ceea ce înseamnă că organismul meu răspunde bine la tratament”, a spus aceasta.
Vomita de opt ori pe zi
Actrița a dezvăluit chinurile prin care a trecut și faptul că toți medicii care i-au văzut dosarul medical i-au spus că nu mai are mult de trăit. Ei i s-a spus inițial că are cancer în stadiul 2, însă, de fapt, acesta era în stadiul 4 și medicii i-au găsit, în timpul operației, metastaze, iar la sfatul unui prieten medic a decis să ceară părerea mai multor doctori.
Edith González a făcut nouă luni ședințe de chimioterapie, fiind în atenția unei echipe multidisciplinare de specialiști în oncologie, radiologie, cardiologie și nutriție, toți fiind mexicani. „Efectele sunt foarte dureroase. Tratamentul pe care îl iau este și mai greu. (…) Vomit de opt ori pe zi. E cutremurător, așa e. Dar tu singur decizi. Eu am decis că trebuie să rezist. Am trecut de primul pas și râd. Am decis că acest cancer nu mă va controla pe mine, indiferent de ce va urma. Am decis că voi merge mai departe”, a mai spus atunci Edith, demonstrând încă o dată cât de puternică este.