News Flash:

Furt din bagaje pe aeroport!

38 de angajați ai aeroportului din Madrid, reținuți pentru furtul de obiecte din bagajele de cală ale pasagerilor

8 Martie 2024
112 Vizualizari | 0 Comentarii


38 de persoane, toate angajate la diverse companii de pe Aeroportul Barajas, sunt reținute și sunt investigate în cadrul "Operațiunii Union" pentru furtul obiectelor din bagajele de cală ale pasagerilor, ale căror valoare depășește 120.000 de euro, conform informațiilor de pe stirileprotv.ro.

Această situație a fost anunțată miercuri de Comandamentul Gărzii Civile din Madrid printr-un comunicat de presă, conform ABC. Aceste incidente au afectat serios turiștii, nu doar pentru bunurile de valoare pe care le-au pierdut, ci și pentru disconfortul cauzat de procedurile de recuperare a acestora.

Operațiunea a condus la recuperarea unui număr semnificativ de obiecte, care au fost deja restituite proprietarilor. Printre acestea, se numără o mare varietate de genți și articole de îmbrăcăminte de la branduri de lux, precum și numeroase dispozitive electronice (tablete, ceasuri inteligente, căști wireless etc.), aparate foto, bijuterii, bani lichizi, o vioară și o biblie.

Printre aceste recuperări, se evidențiază returnarea unui aparat foto care aparținea unui subofițer al armatei Statelor Unite, aflat în Puerto Rico.

O studentă de la un colegiu din New York și-a recuperat telefonul de ultimă generație. Directorul general al unei companii și-a primit ceasul inteligent înapoi, iar un tânăr muzician și-a recuperat vioara cu care urma să participe la un recital în Londra. Există și cazuri în care valoarea sentimentală a obiectelor depășește valoarea materială: la doi ani după furt, un bărbat și-a recuperat tableta. O italiancă și-a recuperat bijuteriile, iar un religios din Nicaragua i-a fost restituită Biblia plină de fotografii și note personale.

Agenții Gărzii Civile au confiscat, de asemenea, o cantitate mare de produse perisabile, precum cârnați, șuncă și brânză, împreună cu cutii de conserve și alte alimente care fuseseră livrate la cantine pentru săraci, deoarece nu s-a putut identifica proprietarii lor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1770 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004796 (s)