News Flash:

Zona Mosnita - Buzias, fara contract de deszapezire. Cum se pregatesc autoritatile de iarna in judet?

27 Octombrie 2021
69 Vizualizari | 0 Comentarii
deszapezire

Autoritatile judetene incearca sa se organizeze pentru venirea iernii, iar un pas important este incheierea contractelor de deszapezire. Daca Directia Regionala de Drumuri si Poduri are deja toate contractele semnate pentru drumurile nationale si autostrazi, Consiliul Judetean Timis inca nu are un contract pentru zona Mosnita - Buzias, asa ca se „sta cu emotii”.
 
Directia Regionala de Drumuri si Poduri are deja contracte semnate pana la finalul anului pentru deszapezirea drumurilor nationale si a autostrazilor. Vor fi disponibile peste 130 de utilaje, iar in rezerve se gasesc 8.000 de tone de antiderapant, 90 de tone de clorat de calciu si solutie ecologica in cantitate de 16 tone. „Suntem total pregatiti de activitatea de iarna”, spun cei de la DRDP. Pana atunci, se fac verificari pe drumuri, se pregatesc bazele de deszapezire si se monteaza avertizarile rutiere.

„Pentru judetul Timis sunt acoperite contractual toate drumurile nationale si autostrazile A1 si A6 si sunt pregatite peste 130 de utilaje cu lama si raspanditor, plus 25 de incarcatoare. In ceea ce priveste stocurile de sare, in depozitele dedicate drumurilor nationale sunt acum peste 6.000 de tone de sare, iar pentru autostrazi – peste 2.000 de tone. Aprovizionarea continua si in perioada urmatoare. Pentru punerea in ordine a partii carosabile, pentru sezonul de iarna 2021-2022, DRDP Timisoara are in derulare, pana la finele lunii octombrie, un program de lucrari de intretinere curenta de reparatii pe suprafete intinse si colmatari, pregatirea bazelor de deszapezire, montarea semnalizarii de iarna, aprovizionarea cu mixtura stocabila”, transmit reprezentantii DRDP Timisoara pentru Tion.

Drumurile judetene si comunale
Daca pe autostrazi si drumurile nationale situatia este buna, pe drumurile judetene nu s-au incheiat contractele de deszapezire. In plus, zona Mosnita – Buzias nu are inca o firma care sa se ocupe in perioada iernii de deszapezire.

Drumurile judetene sunt impartite pe sase zone: zona I – Sannicolau Mare, Jimbolia, zona 2 – Sanandrei, Ortisoara, Giarmata, Pischia, zona 3 – Aeroport, Giroc, Jebel, Ciacova, Gataia, Jamu Mare, zona 4 – Mosnita, Buzias, Sacosu Turcesc, Nitchidorf, zona 5 – Costei, Bara, Brestovat, Bethausen si zona 6 – Boldur, Darova, Stiuca, Faget, Margina, Nadrag, Pietroasa, Fardea, Tomesti.

„In prezent sunt in decurs de incheiere pentru patru zone contracte cadru si contracte subsecvente. Este vorba despre zona 1, 2, 3 si 6, pe o perioada de patru luni, din 15 noiembrie pana in 15 martie. Pentru zonele 4 si 5 s-a decis sa se faca contracte anuale pe aceasta iarna. Pentru zona 5 a venit a venit o firma si este acum in analiza la serviciul de licitatii, probabil va fi acoperita. Zona 4 s-au emis scrisori de intentie pentru constructorii care au fost aici. Aici vom afla in 2 noiembrie cine se prezinta pentru zona. Momentan zona este descoperita. (…) Stam cu emotii pentru zona 4”, spun reprezentantii CJ Timis din cadrul Directiei de Drumuri si Poduri.

In stocurile celor de la CJ Timis sunt 2.200 de tone nisip, 415 tone de sare si noua tone de clorura de calciu. La nivelul drumurilor din interiorul localitatilor, 25 primarii au contracte incheiate pentru deszapezire. Majoritatea dintre restul primariilor au anuntat ca nu au contracte si ca vor interveni cu stocurile si utilajele de care dispun.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0959 (s) | 33 queries | Mysql time :0.034565 (s)