News Flash:

Trei urmariti general si unul international, prinsi la frontiera romano-ungara

29 Noiembrie 2016
941 Vizualizari | 0 Comentarii
frontiera5
Politistii de frontiera aradeni au depistat si predat unor echipe de politisti, la acest sfarsit de saptamana, patru persoane, trei cetateni romani si un cetatean maghiar, care figurau in bazele de date ca fiind urmariti general, respectiv international, a declarat luni, printr-un comunicat de presa, sef adjunct Mihaela Les, purtator de cuvant al Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Arad. 
Potrivit sursei citate, pe numele lor erau emise mandate de arestare, respectiv mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea de catre autoritatile din Romania, pentru savarsirea unor infractiuni. 
Doi cetateni romani si un cetatean maghiar, toti barbati, dati in urmarire generala, au fost depistati la acest sfarsit de saptamana de politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Nadlac. 
'Pe numele celor trei barbati in cauza, cu varste cuprinse intre 26 si 41 de ani, erau emise mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea. Acestia erau cautati de autoritatile romane pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda, trafic de minori in forma continuata si inselaciune', a spus agent sef adjunct Mihaela Les. 
Cel de-al patrulea barbat, Daniel A., in varsta de 42 de ani, tot cetatean roman, care avea emis pe numele sau de catre autoritatile romane un mandat european de arestare, a fost depistat si retinut la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II - Csanadpalota, unde s-a prezentat pentru a iesi din tara, calatorind pe ruta Romania - Germania cu un mijloc de transport international. 
'Cu ocazia controlului specific, politistii de frontiera aradeni au constatat ca acesta avea de executat o pedeapsa de 4 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat', a mai spus purtatorul de cuvant al STPF Arad. 
'Cei patru barbati in cauza au fost predati unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Arad in vederea luarii masurilor legale ce se impun', a adaugat agent sef adjunct Mihaela Les. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1262 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006004 (s)