News Flash:

Un nou proiect de lege a fost depus în Parlament

Rovinieta ar putea fi achitată şi în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naţionale

4 Aprilie 2024
104 Vizualizari | 0 Comentarii

Mai mulți deputați PNL au depus un proiect de lege la Parlament în care propun ca rovinieta să poată fi achitată și în termen de cel mult 24 de ore de la utilizarea drumurilor naționale, nu doar înainte, așa cum prevede legea în prezent.

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România și a fost semnată de 25 de deputați PNL.

Conform proiectului, se propune eliminarea din textul articolului 5 alineatul 2) a prevederii conform căreia rovinieta trebuie achitată anterior utilizării rețelei de drumuri naționale din România.

„Rovinieta este structurată în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile şi 12 luni. Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12% din tariful pentru 12 luni, tariful pe 30 de zile nu depăşeşte 19% din tariful pentru 12 luni, iar tariful pe 60 de zile nu depăşeşte 30% din tariful pentru 12 luni”, prevede actul normativ propus. În textul în vigoare se precizează, în plus, că rovinieta se achită anterior utilizării reţelei de drumuri naţionale din România.

„Achitarea şi emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte şi nu mai târziu de 24 de ore de data de început a valabilităţii acesteia”, prevede actul normativ.


Însă, conform legislației actuale, plata rovinietei trebuie efectuată înaintea utilizării rețelei de drumuri naționale. Mai mult, dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei coincide cu ziua curentă, aceasta își începe valabilitatea la ora înregistrării informațiilor referitoare la achitarea rovinietei în baza de date a SER.


„Practic, utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să îşi plătească rovinieta este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situaţie care are la bază neatenţia şi nu reaua-credinţă a utilizatorului”, spun iniţiatorii.


Ei menționează că în ceea ce privește taxa de pod de la Fetești, se adoptă o abordare diferită, unde utilizatorii au opțiunea de a plăti taxa de trecere înainte, după sau în termen de până la 24 de ore după traversarea Podului de la Fetești.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006605 (s)