News Flash:

Primaria Timisoara cere 60 de milioane de lei de la PNRR pentru reabilitarea energetica a unor scoli

1 Iunie 2022
327 Vizualizari | 0 Comentarii
Primaria TM

Municipalitatea a depus cereri de finantare pentru reabilitarea energetica a noua corpuri de cladiri de invatamant din oras, in valoare de aproape 60 de milioane de lei.
 
 
Proiecte pentru trei scoli au fost depuse in privinta accesarii fondurilor europene nerambursabile prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovarii.

Institutiile de invatamant care vor beneficia de finantare sunt Colegiul Tehnic „Henri Coanda”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara si Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon”.


Fiecare proiect prevede cel putin injumatatirea consumului de energie primara si a emisiilor echivalente de gaze cu efect de sera. Interventiile vizate sunt de inlocuire a sistemului de termoizolare, de schimbare a instalatiilor de incalzire si de imbunatatire a sistemului de monitorizare si control a energiei termice.

Fiecare scoala va beneficia, de asemenea, de minimum o statie de incarcare pentru vehicule electrice, cu o valoare maxima de 25.000 de euro, in total fiind vorba despre zece statii.

„Cele trei proiecte se adauga investitiilor pe care le avem deja in derulare sau urmeaza sa le incepem in infrastructura scolara in acest an. Am alocat 123 de milioane de lei pentru modernizarea scolilor, liceelor si gradinitelor din Timisoara, pentru acest an. Nevoile sunt, insa, foarte mari si de aceea atragerea de fonduri europene este prioritara pentru noi. Dupa reabilitare, conditiile pentru elevi si cadrele didactice se vor ridica la standardele prezentului. Toate cele noua corpuri de cladire care vor fi reabilitate vor beneficia de tehnologii verzi”, a transmis, marti, primarul Dominic Fritz.

Corpurile de cladire pentru care s-au depus cererile sunt urmatoarele:

Colegiul Tehnic „Henri Coanda” – 32,3 milioane de lei valoarea proiectului (cu TVA): cladirea colegiului si laboratoarele; internatul; sala de sport; atelierul; cantina
Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara – 22,9 milioane de lei valoarea proiectului (cu TVA): cladirea colegiului; internatul si cantina
Liceul Teoretic „Jean-Louis Calderon” – 6,2 milioane de lei valoarea proiectului (cu TVA): cladirea scolii.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 32 queries | Mysql time :0.008280 (s)