News Flash:

Premierul Dacian Ciolos va prelua interimatul la Ministerul Sanatatii

9 Mai 2016
1047 Vizualizari | 0 Comentarii
dacian ciolos

"Prim-ministrul Dacian Cioloş a convenit, împreună cu preşedinteleKlaus Iohannis, să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătăţii pentru a coordona direct şi a asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, informaţia fiind confirmată şi de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, luni a avut loc o primă reuniune a grupului de lucru al premierului pentru elaborarea Planului tactic din sistemul de sănătate, la discuţii participând secretarii de stat ai Ministerului Sănătăţii, reprezentanţi ai Cancelariei şi coordonatori ai principalelor instituţii de cercetare din sănătate, profesori, coordonatori ai ONG-urilor de profil, experţi şi consultanţi din sectorul medical.

"Grupul va contribui, printr-un mecanism ad hoc de consultare, la elaborarea măsurilor pe termen scurt şi mediu pentru creşterea siguranţei în sectorul medical şi a unor măsuri strategice de reformă. Pe termen scurt, va fi abordată problema infecţiilor intraspitaliceşti şi se va analiza abordarea administrativă actuală, în vederea realizării modificărilor necesare (ordine de ministru, HG, modificări legislative) pentru un mai bun control profilactic al domeniului. Pe termen mediu, pornind de la documentele de analiză şi strategiile de sistem deja elaborate, grupul va contribui la constituirea unui cadru de reformă reală în sectorul de sănătate", se mai precizează în comunicat.

Propunerile se vor centraliza la nivelul Cancelariei premierului până la începutul lunii iunie. Următoarea întâlnire a grupului va avea loc în cursul zilei de joi, 12 mai. "Toţi cei prezenţi la această primă reuniune au susţinut că este momentul pentru a aduce în dezbatere publică situaţia reală a sectorului medical şi de a căuta soluţii la probleme neglijate de ani de zile, care au agravat şi subminat încrederea în capacitatea sistemului medical de a pune pacientul pe primul loc", mai informează Executivul.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004665 (s)