În cursul zilei de ieri, 218 polițiștii timișeni împreună cu jandarmi, pompieri, reprezentanți ai ITM și DSV au făcut controale la firme care angrenează simultan un număr mare de angajați cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară în incinta acestora.
De asemenea, a fost făcută și verificarea spațiilor comerciale din județ fiind monitorizată respectarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție cât și prezența în interior a unui număr limitat de persoane în funcție de rata de incidență, scopul fiind prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Au fost verificate 155 de societăți comerciale, 111 de locații, precum şi 168 de mijloace de transport persoane, dintre care 34 de mijloace de transport în comun, fiind totodată verificate sau legitimate aproape 2.500 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 362 de amenzi în valoare totală de 249.250 de lei. Dintre acestea, 308 în valoare de 178.750 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii, iar 35 de amenzi în valoare de 25.500 lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Duminică, în jurul orei 12:00, în continuarea verificărilor efectuate cu privire la organizarea unui eveniment privat în cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou, s-au deplasat în localitatea Diniaș, unde au identificat și legitimat alte 18 persoane, care au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 40.000 de lei.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1248 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004762 (s)
Comentarii (0)