Spanzul este o planta ierboasa, spontana, perena, deosebit de toxica, care infloreste primavara devreme, din februarie pana in aprilie. Cele doua specii ale genului Helleborus care apar la noi in tara (spanzul comun si spanzul verde), apartin familiei Ranunculaceae. Specia se caracterizeaza prin prezenta subterana a unui rizom lung si gros, din care se dezvolta multe radacini ramificate, lungi, fibroase, cilindrice. Deasupra solului, se inalta doua tulpini aeriene erecte, inalte de 40 - 50 cm, care pornesc dintr-o bifurcatie a coletului. In partea inferioara, cele doua tulpini, sunt invelite in niste foite membranoase fotosintetizatoare, de culoarea verde.

La baza plantei de spanz, se dezvolta doua frunze mari si late, lung petiolate, palmat sectate, cu 5-7 lobi, care pot fi la randul lor sectati. Frunzele tulpinale sunt tot compuse dar mai mici, fiind scurt petiolate in partea mijlocie a tulpinii si sesile spre varf. Foliolele sunt ascutite la varf si ingustate la baza, zimtate pe margini, avand nervurile bine reliefate.

Florile la spanz sunt mari, putine, nemirositoare, fiind formate din 5 elementele ale invelisului floral extern care provin din sepale, avand culoarea verde pe fata si purpurie pe dos si pe marginile interne. Petalele sunt reduse si  transformate in cornete de nectarine, care apar in numar de 15-20, spre interior, in jurul elementelor reproducatoare. Staminele si pistilurile din mijlocul florii sunt numeroase, potrivit bioterapi.ro. Fructele la spanz sunt polifolicule. Acestea se formeaza prin concresterea a 4-6 folicule aplatizate, cu rostru lung, care se unesc la baza.

Spanzul comun (Helleborus purpurascens) si specia mediteraneana (Helleborus viridis) se cultiva uneori prin gradini si parcuri, ca specii decorative de primavara. Speciile de Helleborus se cultiva pentru industria farmaceutica (medicamente cardiotonice, unguente).

In traditia populara romaneasca, spanzul a fost folosit ca planta de leac de uz veterinar.

Cele doua specii spontane de spanz care cresc la noi, au o compozitie asemanatoare, in celulele vegetale ale acestora, concentrandu-se cantitati apreciabile de glicozide bufanolidice toxice. Dintre glicozide se remarca helebrozidul si anemonina, care prin hidroliza isi elibereaza agliconii; helebrigenina, respectiv protoanemonina. De asemenea, in rizomi se acumuleaza saponine, lactone si rezine.

Pe langa glicozidele bufanolidice, periculoase se dovedesc a fi si saponzidele din rizomi (heleborina, heleboreina), care sunt iritante, drastic purgative si puternic ocitocice. S-au semnalat  accidente cauzate de toti acesti compusi.

Ca urmare a toxinelor continute, un singur rizom de spanz implantat intr-o scobitura executata in lemnul unui arbore mare (de exemplu stejar) si acoperit apoi cu argila, provoaca moartea copacului, oricat de falnic ar fi acesta. De asemenea animalele ierbivore, dar si cainii, se feresc si se tem de spanz, uneori chiar luand-o la fuga la zarirea acestei plante.

Trebuie sa se stie ca  speciile de Helleborus  au facut si fac multe victime si ca ele nu au nicio traditie fitoterapeutica de uzanta umana, cel putin in Romania  (medicina populara claseaza spanzul in randul plantelor veninoase, care se utilizeaza doar  pentru vindecarea animalelor).

Spanzul este o planta deosebit de toxica, utilizarea empirica a speciei infitoterapie, fiind primejdioasa. Intoxicatia  cu spanz, se manifesta prin salivatie abundenta, purgatie drastica, deshidratare, greata, varsaturi repetate, colici, spasme, dificultati la inghitire, ameteli, somnolenta, tremuraturi, tahicardie (fara hipertensiune sau chiar cu hipotensiune) urmata imediat de bradicardie si aritmie, alte tulburari circulatorii sau cardiace, hemoragii interne, coma, convulsii, dispnee, colaps si chiar deces prin stop respirator (paralizie pulmonara).

Doza netoxica pentru spanz este de aproximativ 0,01g. rizomi\kg corp\zi, dar in tratamentele mai indelungate, din cauza acumularii toxinelor in corp, si aceasta cantitate poate fi periculoasa. Mai mult, in conditii casnice, este complicat sa se dozeze cu exactitate portia ce poate fi administrata, raspunsul organismului la principiile toxice din planta fiind, de asemenea diferit, dupa sensibilitatea individuala.

In cele mai multe regiuni ale Romaniei, utilizarea spanzului se corela cu practica vrajitoriei. Exista regiuni in care, conform credintei populare, spanzul ca planta vrajitoreasca, mai mult malefica decat binefacatoare, poate fi intoarsa spre bine, devenind aducatoare de noroc si tamaduitoare pentru animale, daca este culeasa de catre persoane credincioase, care s-au rugat si au postit.

Spanzul sterp (Helleborus viridis, specie de origine mediteraneana, la noi cultivata prin gradini, in traditia populara, se recolta  in a doua zi a postului pastelui (martea), dimineata, pe nemancate si in pielea goala, numai de catre femei. Cu aceasta planta se tratau vitele bolnave.

In fitoterapie traditionala romaneasca, speciile de spanz erau folosite ca plante de leac de uz veterinar, in pesta porcina si ovina precum si in antraxul cabalinelor. La porcii si oile bolnave, se introducea un fragment de rizom in lobul perforat al urechii sau subcutanat, rezultand un abces care ridica mult temperatura animalului.

In traditia fitoterapiei umane europene, Paracelsus prescria doar frunzele uscate de spanz, in cantitati foarte mici, ca "elixir de viata lunga". Cercetari recente au stabilit ca principiile active din frunzele de spanz, desi sunt toxice, sunt intr-adevar tolerate mai bine de catre organism, in comparatie cu cele din partile subterane.

Ca planta medicinala de uz uman, spanzul astazi se recomanda a fi administrat sau aplicat, numai sub forma unor preparate precis dozate si purificate ca: extracte farmaceutice de uz intern, solutii injectabile, unguente (Boicil) sau dilutii homeopate. Folosirea acestora se face sub supraveghere medicala. Injectiile sau cremele pe baza de spanz, prezinta efecte analgezice, iar extractele de uz intern prezinta actiune cardiotonica.

Spanzul, indeosebi specia Helleborus niger, care nu creste la noi, este folosit inhomeopatie, la tratarea melancoliei, starilor maniacale si nefritelor.

Actiunea antitumorala precum si folosirea spanzului in tratamentul cancerului, este controversata, existand atat voci autorizate care recomanda acest uz, cat si specialisti care  resping categoric o asemenea indicatie si utilizare. Oricum, ca si in orice tratament intern cu spanz, daca se apeleaza la o astfel de optiune, se cere mare prudenta, folosirea unor solutii precis dozate si apelarea la profesionisti veritabili, capabili sa monitorizeze cu competenta cura si posibilele efectele adverse ale ei.

Unii specialisti, recomanda extracte pe baza de spanz, pentru tratamentul cancerului, care sa fie injectate subcutanat, dupa principiul folosit in fitoterapia veterinara. Acest tip de tratament, daca este efectuat cu competenta, pare mai mult decat rezonabil (produce un raspuns imun de tip alergic, care lipseste la cei care sufera de aceasta boala).

Folosirea interna a spanzului sub forma de ceai, se constituie intr-un act de mare risc, care poate pune viata in pericol.Ca planta medicinala de uz uman, spanzul astazi se recomanda a fi administrat sau aplicat, numai sub forma unor preparate precis dozate si purificate ca: extracte farmaceutice de uz intern, solutii injectabile, unguente (Boicil) sau dilutii homeopate. Folosirea acestora se face sub supraveghere medicala. Injectiile sau cremele pe baza de spanz, prezinta efecte analgezice, iar extractele de uz intern prezinta actiune cardiotonica.

Spanzul, indeosebi specia Helleborus niger, care nu creste la noi, este folosit in homeopatie, la tratarea melancoliei, starilor maniacale si nefritelor.

Actiunea antitumorala precum si folosirea spanzului in tratamentul cancerului, este controversata, existand atat voci autorizate care recomanda acest uz, cat si specialisti care  resping categoric o asemenea indicatie si utilizare. Oricum, ca si in orice tratament intern cu spanz, daca se apeleaza la o astfel de optiune, se cere mare prudenta, folosirea unor solutii precis dozate si apelarea la profesionisti veritabili, capabili sa monitorizeze cu competenta cura si posibilele efectele adverse ale ei.

Unii specialisti, recomanda extracte pe baza de spanz, pentru tratamentul cancerului, care sa fie injectate subcutanat, dupa principiul folosit in fitoterapia veterinara. Acest tip de tratament, daca este efectuat cu competenta, pare mai mult decat rezonabil (produce un raspuns imun de tip alergic, care lipseste la cei care sufera de aceasta boala). Folosirea interna a spanzului sub forma de ceai, se constituie intr-un act de mare risc, care poate pune viata in pericol.