News Flash:

Dezbateri, ateliere, spectacole-lectură în licee din Timișoara

Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara începând de vineri până joi, 16 noiembrie

10 Noiembrie 2023
290 Vizualizari | 0 Comentarii

Timișoara găzduiește, începând de vineri până joi, 16 noiembrie, Network – Theater Schools in Europe – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa. În cadrul acestui eveniment, vor avea loc dezbateri, ateliere, spectacole-lectură în licee din Timișoara, conferințe și un performance comun.

Evenimentul face parte din proiectul Sunlight Theatre. Performative Dialogues și reunește șapte școli de teatru europene: Universitatea Privată de Muzică și Artă a Orașului Viena, Austria; Facultatea de Muzică și Teatru din Hanovra, Germania; Academia de Artele Spectacolului Baden-Württemberg din Ludwigsburg, Germania; Facultatea de Teatru a Universității Metropolitan din Manchester, Marea Britanie; Conservatorul Regal al Scoției din Glasgow, Marea Britanie; Academia Națională de Artă Dramatică „Aleksander Zelwerowicz” din Varșovia, Polonia; specializarea Artele Spectacolului – Actorie în limba germană, Facultatea de Muzică și Teatru (FMT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Festivalul oferă un spațiu de întâlnire pentru studenți, profesori, specialiști, critici, directori de teatru, actori consacrați și regizori și invită, totodată, publicul din Timișoara la spectacole.

Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru din Europa la Timișoara aduce în prim plan cele mai bune spectacole ale școlilor de teatru europene participante, ateliere conduse de artiști consacrați, conferințe ale unor personalități artistice care au marcat în mod decisiv arta transdisciplinară - sound, video mapping 3D, spațiu. De asemenea, evenimentul include dezbateri în cadrul cărora profesorii, studenții și invitații speciali își vor defini spațiul dialogului pentru anumite teme arzătoare, care vizează școala viitorului și substanța artistică a acesteia, precum și spectacole-lectură cu liceeni și un performance comun intitulat „Human Installation” - prezentat în fața publicului și în care sunt implicați studenții școlilor de teatru invitate.

„Mi-aș dori ca perioada 10-16 noiembrie să provoace experiențe sensibile, profunde pentru fiecare dintre noi, în afara timpului smintit al vieții de zi cu zi. Să ne bucurăm de contactul cu creativitatea, contactul cu celălalt și să trăim plenar revelarea sensibilității artistice a fiecăruia. Vă așteptăm cu sufletul deschis la Network – Întâlnirea Școlilor de Teatru Europene”, a declarat Florin Vidamski, curatorul festivalului, regizor și conferențiar la specializarea Artele Spectacolului – Actorie în limba germană a FMT din cadrul UVT.


În cadrul festivalului, se desfășoară și o „Școală de toamnă de teatru” în limba germană destinată elevilor de liceu pasionați de actorie. În perioada 10-13 noiembrie, acești tineri vor participa la ateliere intensive de actorie, mișcare scenică, improvizație, dramaturgie și scriere creativă, având ca profesori cadre didactice de la Universitatea de Vest. În plus, vor lua parte la prelegeri și spectacole din cadrul Network.

Alina Mazilu, coordonatorul specializării Artele Spectacolului – Actorie în limba germană la Facultatea de Muzică și Teatru (FMT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) și curator al festivalului, a subliniat importanța creării unei conexiuni puternice între elevi și studenți, favorizând astfel dialogul viu și oferind liceenilor ocazia de a simți pulsul vieții universitare.

Deschiderea oficială a evenimentului Network are loc vineri, 10 noiembrie, la ora 18, la Cinema Timiș, urmată de spectacolul-conferință „PUBLIC: MODE D’EMPLOI?”, prezentat de invitatul special al festivalului, Yves Marc (Franța), începând cu ora 19.

Programul complet al Network – Theater Schools in Europe este disponibil aici, iar accesul la toate evenimentele este gratuit, în baza rezervării prealabile aici.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004933 (s)