News Flash:

Informare INFO TRAFIC!

În perioada 21 – 22.08.2023, sunt restricții de trafic pe mai multe drumuri județene

21 August 2023
201 Vizualizari | 0 Comentarii

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că, în contextul avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 21 – 22 august 2023, între orele 11:00 și 20:00, va fi instituită o interdicție de circulație pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naționale, drumurile expres și autostrăzile din următoarele județe: Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Teleorman.

Această măsură are scopul de a preveni deteriorarea straturilor rutiere cauzate de traficul greu și de a evita deformările majore ireversibile care pot duce la instabilitatea drumurilor.

Interdicția de circulație pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va avea următoarele excepții:

Transportul de persoane;
Transportul de animale vii și a produselor perisabile de origine animală sau vegetală;
Vehiculele implicate în intervenții de urgență;
Transporturile funerare;
Transporturile poștale;
Transportul de echipamente de prim ajutor;
Transportul pentru distribuirea de carburanți;
Transportul de mărfuri sub temperatură controlată;
Transportul pentru tractarea vehiculelor avariate;
Transportul pentru distribuirea de apă și hrană în zonele afectate de calamități;
Transportul cu vehicule specializate destinate salubrizării;
Transportul de apă îmbuteliată;
Transportul produselor provenite din exploatări agricole;
Transportul militar implicat în exerciții multinaționale.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1280 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006443 (s)