News Flash:

CUPRA în Timișoara

În aprilie se deschide cel de-al doilea showroom CUPRA Garage din România

12 Aprilie 2023
267 Vizualizari | 0 Comentarii


Începând cu luna aprilie 2023, Timișoara va adăuga o nouă locație pe harta brandului CUPRA prin deschiderea celui de-al doilea showroom CUPRA Garage din România. Acest spațiu unic reflectă viziunea unui brand provocator, urban și independent și va fi amenajat cu elemente de design în culoarea cuprului pentru a sublinia identitatea exclusivă a mărcii, unicitatea și eleganța modelelor sale.

Noul showroom CUPRA Garage din Timișoara se va afla la adresa Calea Lugojului 136 – Ghiroda, o locație pe care cei din județul Timiș o cunosc deja de 15 ani. Acesta este distribuitor autorizat multimarcă al grupului Volkswagen AG, numit Porsche Timișoara și face parte din rețeaua Porsche Inter Auto. Începând de acum, Porsche Timișoara va oferi o experiență exclusivă a mărcii CUPRA, oferindu-le clienților cele mai noi modele CUPRA și o atmosferă specifică brandului.

„Atunci când selectăm un oraș pentru a deschide o nouă locație este nevoie de o abordare strategică, deoarece trebuie să fie recunoscut totodată și potențialul pieței unde se face lansarea. CUPRA este un brand neconvențional, iar CUPRA Garage este un element cheie în strategia acestuia de implementare locală. Dorim să generăm experiențe unice și emoționale, iar faptul că avem propria noastră locație în showroom-ul CUPRA Garage din Timișoara confirmă faptul că ne transformăm ambiția în realitate”, a transmis Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

În cei 5 ani de existență, CUPRA și-a consolidat o rețea puternică de distribuție, reușind să vândă 152.900 de autovehicule în 2022, față de cele 16.200 vândute în 2020. Astfel, modelele CUPRA Formentor, cu 97.600 de vânzări, și CUPRA Born, model electric cu 31.300 de vânzări, se situează în topul celor mai populare modele, reflectând creșterea exponențială a mărcii. La nivel național, CUPRA se extinde în zonele urbane pentru care a fost concepută, recunoscând potențialul pieței.

„Porsche Timișoara este deja de 15 ani o adresă foarte cunoscută clienților din vestul țării pentru toate mărcile Grupului Volkswagen. Ne bucurăm să adăugăm ȋn  portofoliul nostru emblematica marcă CUPRA, cea mai nouă marcă a Grupului, un spirit dinamic, modern și neconvențional, cu modele extrem de atrăgătoare, atât electrice, cât și cu motoare convenționale. Așa cum noul CUPRA Garage respectă întru totul cerințele funcționale și estetice ale mărcii, ca spațiu de primire și interacțiune cu clienții, așa ne vom asigura că respectăm standardele CUPRA și în materie de întreținere și service, obținând toate certificările internaționale necesare. Date fiind vânzările pe care le-am înregistrat până acum, cu best sellerul Formentor, suntem convinși că marca va fi foarte bine primită în vestul țării și ne bucurăm să fim noi cei care o vom pune la dispoziția fanilor și clienților”, adaugă Dragan Popadici – Director Executiv Porsche Timișoara.

CUPRA își propune să ofere clienților experiențe unice și memorabile, iar inaugurarea noului showroom este o oportunitate perfectă pentru a-și afirma puterea și inovația ca brand, și pentru a-și extinde noul concept, la nivel național și internațional.

În prezent, noul showroom expune cel mai puternic model al mărcii, CUPRA Formentor VZ5, iar în viitorul apropiat, acesta va fi însoțit de CUPRA Born, o mașină complet electrică. Performanța și electrificarea sunt fundamentale pentru CUPRA și vor fi caracteristicile pe care vor fi construite toate modelele viitoare.

Transformarea SEAT S.A. de la combustie internă la electrificare este în plină desfășurare și deschide calea pentru un nou capitol de creștere în istoria companiei, care își aniversează 30 de ani de la înființare și inaugurarea fabricii de la Martorell, Barcelona.

În 2021, CUPRA a lansat prima sa mașină 100% electrică - CUPRA Born, marcând startul ofensivei electrice a mărcii. Born a fost un succes încă de la lansare și a fost unul dintre cei șapte finaliști la premiile European Car of the Year 2022. Acesta a fost al doilea an consecutiv în care CUPRA a fost selectată, după nominalizarea Formentor în 2021.

Marca se pregătește pentru cea mai mare ofensivă de produse din istoria sa, începând din 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan și CUPRA Terramar, urmate de CUPRA UrbanRebel în 2025. Aceste noi modele vor permite mărcii să intre pe noi segmente și piețe și să-și atingă obiectivul pe termen mediu de a vinde 500.000 de mașini pe an.

Pentru a-și atinge obiectivul ambițios de a se poziționa între primele 100 de mărci globale până în 2030, CUPRA va fi susținută de cel puțin șase pârghii de creștere sustenabilă, inclusiv globalizarea mărcii. În acest an, CUPRA intenționează să deschidă noi locații CUPRA GARAGE în Berlin, Madrid, Manchester și Paris. De asemenea, ca parte a obiectivului declarat de a deveni un brand global, CUPRA analizează în prezent intrarea în America de Nord.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1195 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006402 (s)