News Flash:

MITA la Judecatoria Ineu. Magistrat cu 30 de ani vechime retinut pentru luare de mita

6 Decembrie 2013
1240 Vizualizari | 0 Comentarii
Un judecător de la Judecătoria Ineu, cu o carieră de 30 de ani în spate, a fost prins în flagrant în timp ce primea 300 de euro şi un telefon mobil. In schimbul acestora, spun anchetatorii, magistratul ar fi trebuit să intervină la Tribunalul Arad pentru obţinerea unei sentinţe favorabile.  Prima întalnire între judecător și cumpărătorul de influență a avut loc pe 3 decembrie. Atunci, judecătorul ar fi spus că este dispus să intervină la colegii lui de la Tribunalul Arad și să le spună acestora cum trebuie să se termine un proces în care cumpărătorul de influență cerea restituirea a 1.500 de metri pătrați de teren. Acveastă intervenție urma să se facă dacă s-ar fi plătit 600 de euro. 
Judecătorul nu a primit pe loc decat jumătate din această sumă, iar restul a fost achitat astăzi, chiar în fața Judecătoriei din Ineu. Judecătorul a fost reținut pe loc de procurorii DNA și urmează să fie audiat la sediul acestei formațiuni din Timișoara. Ulterior, se va decide dacă se pune problema arestării lui preventive sau nu.
Numele acestui judecător a fost legat de un alt scandal izbucnit tot în județul Arad, unde localitate Naidăș a fost retrocedată aproape în întregime unei singure familii. In vară, o colegă a acestui judecător spunea - într-o interceptare a DNA - că sunt și alți judecători în județul Arad care sunt dispuși să închidă ochii, să accepte sume de bani și să intervină în diverse procese. Atunci, judecătoarea Floriță Boloș pomenea chiar numele colegului ei care astăzi a fost reținut tocmai pentru că a acceptat să facă trafic de influență. Digi24.ro

procurorii dna
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1158 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006503 (s)