News Flash:

Misu Negritoiu, in scandalul privind nationalizarea fictiva a pensiilor private: Consiliul ASF va decide azi ce sanctiuni ar putea fi aplicate NN Pensii

13 Aprilie 2017
971 Vizualizari | 0 Comentarii
Misu Negritoiu
Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu, a declarat joi ca in cursul acestei zile Consiliul ASF se va intruni pentru a analiza situatia creata in urma comunicarilor false transmise de NN Pensii, urmand a fi aplicate posibile sanctiuni.
„Exista unele sanctiuni ce ar putea fi aplicate in baza legislatiei in vigoare, impotriva conducerii sau chiar a societatii - depinde de cine este persoana care a lansat sau a luat aceasta decizie, cine a distribuit acest mesaj”, a spus Misu Negritoiu.
„Fondurile de pensii, ca si celelalte entitati supravegheate de ASF, au un cadru de comunicare in care se includ, in misiunea pe care o au prin statutul propriu de functionare, iar daca supraveghetorul constata incalcari ale acestui cadru se autosesizeaza. Fondurile nu pot avea decat informatii publice, probabil cei de la NN or fi citit cate ceva prin presa, dar ei trebuiau sa intervina doar daca le era afectat business-ul sau interesele consumatorilor. Nu au facut acest lucru, au trecut intr-un teritoriu care nu e al lor”, a precizat presedintele ASF, referindu-se la recenta comunicare a NN Pensii potrivit careia fondurile din Pilonul II ar urma sa fie nationalizate.
Oficialul a mai spus ca „acestea sunt regulile pietei, care trebuie respectate, daca se va intampla si cu orice alt fond sanctiunile sunt aceleasi”, fara a mentiona ce sanctiuni ar putea fi aplicate NN Pensii. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1210 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007845 (s)