News Flash:

Mircea Lucescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa”

1 Iunie 2022
562 Vizualizari | 0 Comentarii
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu (76 de ani), antrenorul celor de la Dinamo Kiev, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Prezent la Amfiteatrul „Auditorium Maximum” din Târgu Jiu, Lucescu a primit acest titlu onorific cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea instituției.

Mircea Lucescu a primit titlul de „Doctor Honoris Causa”: „Sunt al doilea antrenor ca număr de titluri”

După ce a primit titlul onorific, Mircea Lucescu a ținut un discurs la pupitru.

„Am stat şi m-am gândit pentru ce mi se dă această distincție, deoarece în fotbal este prima distincție de acest gen. Sunt cel mai în vârstă antrenor din lumea mondială a fotbalului, vorbesc de un nivel înalt, al doilea ca număr de titluri câştigate în lume şi al doilea ca număr de meciuri în competiții europene. Am peste 55 de ani de activitate neîntreruptă, fără ani sabatici, cum şi-au luat alţii.

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest moment şi pentru că sunteți prezenți. Vă felicit pentru cei 30 de ani de existență extraordinari, pentru că ştiu ce înseamnă să începi o activitate, să construiești. Nu pot să nu-mi aduc aminte de Arethia Tătărăscu, cea care în fruntea Ligii Femeilor Gorjene a făcut ceea ce a făcut şi a lăsat orașului ceva de nepreţuit. 

Văd în această Universitate o urmare a dorinţei acelei femei de a vedea crescând această zonă şi nu întâmplător a făcut ceea ce a făcut pentru a-l aduce pe Brâncuşi în acest oraş, deoarece Brâncuşi înseamnă şi Târgu Jiu”, a spus Il Luce, potrivit Adevărul. 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1172 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008703 (s)