News Flash:

Ministrul Sorina Pintea, catre Klaus Iohannis: Sa nu sacrificam vieti pentru orgolii

1 Septembrie 2018
719 Vizualizari | 0 Comentarii
sorina

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că din cauza lipsei avizelor din CSAT pe rectificarea bugetară au apărut probleme cu aprovizionarea medicamentelor şi i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că „nu e cazul să sacrificăm vieţi pentru nişte orgolii".

„În ultimele zile am dus o adevarată luptă cu cifrele şi îi mulţumesc domnului Teodorovici că mi-a dat nişte sugestii. Au fost nişte probleme legate de întârzierea rectificării. Nu vreau să critic pe nimeni, dar cred că nu e cazul să sacrificăm nişte vieţi pentru nişte orgolii. Am reuşit să rezolvăm problemele punctuale astfel încât să nu avem sincope în aprovizionarea cu medicamente pentru pacienţi", a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la Şcoala de Vară a Organizaţiei de Femei a PSD care se desfăşoară la Mamaia.

Sorina Pintea a mai subliniat că ultima perioadă a fost una grea, însă a încercat să aplice măsurile din programul de guvernare.

„A fost o perioadă grea, o perioadă în care am încercat ca măsurile pe care le-am luat la nivelul Ministerului Sănătăţii - măsuri de altfel cuprinse în programul de guvernare - să fie aplicabile repede, simplu şi aş vrea să amintesc doar câteva: prima şi cea mai importantă a fost majorarea salariilor din sistemul medical. (…) Medicii, asistenţii medicali, personalul medical de specialitate din sistemul sanitar a beneficiat de măsuri foarte foarte importante de majorări importante a salariilor. Bineînţeles, asta nu este suficient să asigurăm pacienţilor un serviciu medical de calitate, de aceea aceste majorări salariale sunt dublate de investiţii (…) şi aici vorbesc doar despre cele trei spitale regional”, a spus Pintea.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004889 (s)