Andi Moisescu vorbeste intr-un interviu pentru Adevarul despre copilaria sa si despre cum a invatat sa uite.

"Pe undeva, e firesc sa uiti. Daca de la 3 ani si jumatate spre 4 ani nu il mai vezi niciodata, nici nu stiu daca apuca sa se dezvolte notiunea asta pana la acea varsta (pe tatal sau. n.red.). Ma uit la varsta copiilor mei. Abia de acolo incep sa perceapa lucrurile, de la 3 ani in sus. Dar, stii cum e, pierzi pe undeva, castigi pe alta parte. Poate ca asa am invatat niste lucruri. Poate ca asta a fost o lectie pe care trebuia sa o primesc in viata ca sa o predau frumos mai departe copiilor mei, care se bucura de mine din plin din punctul asta de vedere. A reusit mama ta sa fie si tata? Da, fara discutie. Maica-mea, saraca, a facut tot ce i-a stat in putere. E o eroina in felul ei. Totusi, atunci nu erau atatea pericole in jur cum sunt astazi. Mi-aduc aminte, pe vremea cand eram eu copil, deja din clasa I mergeam singur la scoala. E adevarat, era scoala din capatul strazii, in cartier. Dar mergeam singur. Nu ma ducea cineva la scoala. Am inceput sa fac sport de performanta, din clasa a II-a am plecat in primul cantonament, iar in clasa a III-a am plecat in cantonament doua luni si jumatate. Cum se pleca in cantonamente, de Revelion. Eram la Miercurea-Ciuc. Nu era nimeni inspaimantat, nu avea nimeni nicio problema. Mergeam singur la antrenamente. Mi se pare ca totul era mult mai simplu", a povestit Andi Moisescu, pentru Adevarul.