
Marius Croitoru, tehnician experimentat, a încheiat un contract cu echipa FCU Craiova, care a fost retrogradată în liga secundă de fotbal. Contractul are o durată de doi ani, iar obiectivul principal este promovarea în Superligă.
„Am venit, am semnat şi acum trecem la treabă cu toţii. Ne dorim să avem un joc frumos. Nu este uşor, vom avea mult de muncă, obiectivul este acela de a promova. Obiectivul nici nu se discută. E păcat că am ajuns aici, dar asta este viaţa. E o competiţie sportivă şi e normal să existe şi învinşi. Din păcate, Craiova a fost una dintre echipele învinse, nu avem decât să ne ridicăm şi să devenim şi noi câştigători. Până acum nu am antrenat în Liga a II-a, este o provocare pentru mine. Nu cunosc această ligă, dar cred că pentru toţi va fi o provocare imensă să aducem din nou Craiova în prima ligă. Indiferent cine ar fi venit la Craiova, obiectivul ar fi fost acelaşi, de a promova”, a afirmat Croitoru.
A menționat că a purtat discuții cu patronul Adrian Mititelu de ceva vreme, singura piedică în calea preluării echipei fiind lipsa carnetului de antrenor pe care nu-l deținea.
„Cu Adrian Mititelu discutasem de mai demult despre venirea la Craiova, numai problema cu carnetul de antrenor m-a făcut să nu fiu mai devreme. Din octombrie anul trecut. Probabil a văzut ce am făcut aici în primul mandat şi probabil că îşi doreşte acelaşi lucru. Şi de asta a hotărât să mă aducă. Cu carnetul se rezolvă săptămâna asta, am ultimul modul şi se va rezolva”, a mai spus Croitoru.
La vârsta de 43 de ani, Croitoru a mai fost antrenorul echipei FCU Craiova în perioada 23 iunie - 10 octombrie 2022. Pe parcursul carierei sale, Croitoru a mai antrenat echipele FC Botoșani și FC Argeș.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1278 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006303 (s)
Comentarii (0)