News Flash:

MapN a inceput recrutarea rezervistilor voluntari. Cati bani primeste un rezervist pe langa salariu

3 Aprilie 2018
520 Vizualizari | 0 Comentarii
rezervist

Procesul de recrutare si selectie a rezervistilor voluntari ai Armatei continua in acest an cu o noua etapa, care a inceput luni cu selectionarea candidatilor care doresc sa se incadreze in functii de ofiteri, maistri militari, subofiteri si soldati-gradati rezervisti voluntari, anunta Ministerul Apararii Nationale intr-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, recrutarea candidatilor se va desfasura pana pe 8 iunie, iar selectia candidatilor, repartizarea pe functii, anuntarea candidatilor declarati admisi si instruirea acestora se vor desfasura conform unui calendar care va fi anuntat in timp util.

Pentru anul 2018 sunt disponibile peste 3.400 de posturi, dintre care aproximativ 380 pentru ofiteri, aproximativ 140 pentru maistri militari, aproximativ 680 pentru subofiteri si peste 2.200 pentru gradati si soldati rezervisti voluntari.

Pentru inscrierea in procesul de recrutare si selectie, candidatii trebuie sa se prezinte la sediile centrelor militare zonale, judetene sau de sector pe a caror raza isi au domiciliul, pentru a completa o cerere, avand asupra lor urmatoarele documente: actul de identitate, in original si in copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim sase luni inainte de data depunerii; acte de studii si alte documente care atesta alte competente dobandite, in original si in copie; permisul de conducere, in original si in copie, daca este cazul, pentru candidatii fara pregatire militara, daca indeplinirea atributiilor postului pentru care candideaza presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, in original si in copie, daca este cazul, numai pentru cei care detin calitatea de rezervist.

La prezentarea la sediile centrelor militare, candidatii vor fi informati cu privire la etapele procesului de recrutare si selectie a rezervistilor voluntari, respectiv unitatea militara in care urmeaza sa sustina probele de selectie, unitatea sanitara militara unde urmeaza sa sustina examinarea medicala, unitatea militara/centrul de instruire in care urmeaza sa execute programul de instruire initiala (daca este cazul).

De asemenea, candidatii fara pregatire militara vor fi consiliati in ceea ce priveste exprimarea optiunilor, in sensul orientarii catre armele/serviciile si specialitatile militare pentru care acestia prezinta aptitudini.

In urma campaniei de recrutare si selectie a soldatilor si gradatilor rezervisti voluntari desfasurata in anul 2017, au fost recrutati 739 de candidati, dintre care 209 au semnat contracte cu unitatile militare beneficiare.

Rezervistii voluntari reprezinta o categorie de personal militar in rezerva, distincta fata de cea a personalului militar in activitate.

Un rezervist voluntar primeste 10 la suta din salariul de baza in perioada in care nu se afla la instructie.

Un soldat profesionist are un salariu lunar de 1.857 de lei, deci rezervistul voluntar va avea de incasat dupa perioada de instructie, cand sta acasa, aproximativ 180 de lei. Pe acelasi principiu un subofiter rezervist voluntar va incasa 240 lei, iar un ofiter din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 400 de lei, scrie Adevarul.ro.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1215 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018019 (s)