News Flash:

INCREDIBIL! Mecanicul de locomotiva si seful de tren implicati in accidentul de la Arad erau beti!

25 Noiembrie 2016
1008 Vizualizari | 0 Comentarii
arad gara
Mecanicul si seful de tren implicati in accidentul feroviar petrecut in noaptea de marti spre miercuri in triajul Statiei CFR Arad, cand o locomotiva a intrat intr-o garnitura formata din vagoane cisterna, erau sub influenta bauturilor alcoolice, potrivit politistilor. 
In cazul mecanicului de locomotiva, in varsta de 45 de ani, din judetul Bihor, a rezultat o alcoolemie de 0,75 mg/litru alcool pur in aerul expirat, iar in cel al sefului de tren, de 51 de ani, 0,26 mg/litru, in urma verificarilor cu aparatul etilotest. 
Conform purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad, George Plesca, accidentul s-a produs atunci cand o locomotiva care a incercat sa cupleze o garnitura alcatuita din mai multe vagoane cisterna, incarcate cu motorina, a lovit primul vagon, proiectandu-l peste al doilea vagon al trenului. 
''Garnitura era alcatuita din 24 de vagoane cisterna din care, conform regulamentelor CFR, primul era gol, iar celelalte 23 erau pline cu motorina'', a mentionat reprezentantul ISU. 
Din cercetarile politistilor a reiesit ca locomotiva apartine unui operator privat, personalul fiind alcatuit dintr-un mecanic si un sef de tren. Cei doi au venit cu locomotiva de la Curtici pentru a tracta trenul cu motorina intr-o localitate din judetul Bihor. 
''Detasamentul de Pompieri Arad s-a deplasat la locul accidentului cu o autospeciala de stingere cu un ofiter si cinci subofiteri si a asigurat zona triajului Statiei CFR Arad. A fost dispusa luarea unor masuri de prevenire si stingere a incendiilor in eventualitatea producerii unor alte situatii de urgenta, datorate unui accident feroviar. Echipajele de pompieri militari au executat o linie de stingere pe sub traversele de cale ferata si o alta linie pentru protectia vagoanelor. Au fost verificate toate cisternele din garnitura pentru a se vedea daca exista scurgeri de combustibil, rezultatul fiind negativ'', a declarat presei George Plesca. 
Politistii continua cercetarile in acest caz pentru a stabili imprejurarile exacte in care s-a produs accidentul, mecanicul de locomotiva fiind cercetat sub aspectul comiterii infractiunilor de nerespectare sau indeplinire defectuoasa a atributiilor de serviciu si prezenta la serviciu sub influenta alcoolului, iar seful de tren, pentru nerespectarea sau indeplinirea defectuoasa a atributiilor de serviciu. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1247 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006241 (s)