News Flash:

Hora Unirii nu s-a dansat la Iasi, din respect pentru victimele accidentului aviatic din Apuseni

24 Ianuarie 2014
1332 Vizualizari | 0 Comentarii
Hora Unirii nu s-a dansat, vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, în semn de respect pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, aceasta fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lcuru. Discursurile oficialităţilor, susţinute pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi, au fost urmate de defilarea militarilor, apoi participanţii ar fi trebuit să se prindă în Hora Unirii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, în semn de respect pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au declarat reprezentanţi ai Primăriei ieşene.

Aceasta este prima dată când Hora Unirii nu este dansată la Iaşi în cadrul evenimentelor prilejuite de Unirea Principatelor.

Peste 2.000 de persoane au asistat, vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii.

La Iaşi, au fost prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi mai mulţi miniştri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. De asemenea, la manifestări au participat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului, Romeo Olteanu, şi şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei.

La începutul manifestărilor, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiţi, participanţii scandând mesaje şi împotriva premierului şi a şefului statului, care nu au participat la evenimente.

În Piaţa Unirii din Iaşi s-au aflat şi manifestanţi anti-Roşia Montană, care, la intonarea imnului de stat, au strigat "Uniţi salvăm toată România".

Unii dintre manifestanţi au avut pancarte pe care scria "Ponta, trădătorule!", "Ponta şi ai lui nu-şi văd de lungul nasului", "Un morcov pe zi şi Ponta nu va veni", "Ponta, fă aşa, pune sonda la mata", precum şi "La Roşia Montană sunt şi oameni nu doar aur", "Mişcarea de rezistenţă de la Pungeşti".

Manifestările au început la ora 11.00, fiind precedate de sceneta "Moş Ion Roată şi Unirea", interpretată de mai mulţi elevi şi studenţi pe scena amplasată în Piaţa Unirii din oraş.

În Piaţa Unirii din Iaşi au fost mobilizaţi sute de poliţişti şi jandarmi. În zonă au fost amplasate garduri metalice, iar în perimetrul de lângă scenă au avut acces doar oficali şi susţinători ai partidelor.

La evenimente au participat şi liderul PDL, Vasile Blaga, dar şi Gheorghe Flutur.

La finalul evenimentului, participanţii vor putea mânca fasole cu cârnaţi şi vor putea bea vin fiert, Primăria ieşeană susţinând că vor fi oferite 10.000 de porţii.

Premierul Victor Ponta urma să participe, vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, însă acesta nu a mai ajuns. Victor Ponta a declarat vineri, la ieşirea din sediul MAI, că ar fi vrut să participe la manifestările organizate la Iaşi, însă crede că este mai util la Bucureşti, unde este nevoie şi de organizarea comandamentului de iarnă. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1291 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007099 (s)