News Flash:

GABRIELA FIREA arunca bomba

23 Noiembrie 2016
1485 Vizualizari | 0 Comentarii
gabi firea2
Ancheta privind situatia transplantului pulmonar in Romania continua astazi cu un nou episod. De data aceasta, va prezentam si documente care vin, la randul lor, sa probeze dezinteresul si lipsa de reactie a Ministerului Sanatatii in cazul pacientilor romani care ar putea fi transplantati si in tara, mai exact la Spitalul Sfanta Maria, unde a fost acreditat singurul centru de transplant din Romania si in care Ministerul Sanatatii si Primaria Generala a Capitalei au investit o suma colosala - 10.000.000 de euro!

De ce desconsidera domnul Vlad Voiculescu potentiala activitate de la „Sfanta Maria”, refuzand sa deblocheze suma necesara pentru realizarea primului transplant de plamani din istoria Romaniei? De ce, ce motive, ce argumente are? Ca poate are! Daca nu interese, macar lamuriri pertinente. Cum acest tanar functionar platit inclusiv din banii pacientilor care asteapta, disperati, o sansa la viata nu s-a deranjat sa raspunda intrebarilor de mai sus, am cautat sa gasim explicatii la cealalta autoritate de stat implicata in finantarea centrului de transplant de la „Sfanta Maria” - Primaria Generala a Bucurestiului.

„Transplantul pulmonar nu poate functiona inca din cauze exclusiv birocratice”

Gabriela Firea, edilul-sef al Capitalei, ne-a declarat: „In cadrul unui amplu program de investitii in reteaua de sanatate aflata in subordine, municipalitatea a contribuit in ultimii ani cu o suma in jur de 5 milioane de euro la finantarea Clinicii de Transplant din cadrul spitalului Sf. Maria, unde au fost create, in pre miera nationala, conditiile pentru transplantul pulmonar, inclusiv acreditarea din partea Agentiei Nationale de Transplant. Fara nicio justificare rezonabila din partea ministerului Sanatatii, transplantul pulmonar nu poate functiona inca din cauze exclusiv birocratice, respectiv neincluderea in Programul National de Transplant si lipsa alocarii fondurilor necesare pentru operatiile propriu- zise. In aceste conditii, romanii sunt nevoiti sa se adreseze unor clinici din strainatate pentru acest gen de transplanturi, iar plamanii disponibili pentru transplant din Romania sunt gestionati de o entitate privata din strainatate”.

Gabriela Firea trimite scrisori, Vlad Voiculescu tace malc

Dupa primele fraze, atent studiate, Gabriela Firea s-a dezlantuit: „Fata de aceasta situatie revoltatoare, i-am adresat in data de 01 Noiembrie 2016 o scrisoare dlui ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu (foto), in care il rugam sa urgenteze masurile necesare pentru operationalizarea acestui tip de transplant, pentru a nu se mai intampla sa avem decese in randul persoanelor aflate pe lista de asteptare. Din pacate, nu am primit niciun raspuns”.

Concluzia primarului general Gabriela Firea este extrem de dura, dar legitima, daca tinem cont de faptul ca Vlad Voiculescu refuza orice forma de dialog: „Consideram ca lipsa de reactie a Ministerului Sanatatii nu are nicio justificare obiectiva si, din pacate, este de natura sa alimenteze anumite scenarii potrivit carora functionarea activitatii de transplant pulmonar de la Spitalul Sf. Maria este sabotata pentru a nu se diminua clientela si, pe cale de consecinta, profiturile unor unitati medicale de peste hotare”. Pentru a-si sustine afirmatiile, Gabriela Firea ne-a pus la dispozitie documente oficiale, mai exact corespondenta dintre Spitalul Sf. Maria si Primaria Municipiului Bucuresti, precum si scrisoarea adresata de doamna primar dlui ministru al Sanatatii pe acest subiect.

Sunt pregatite acuzatii grave: trafic cu organe!

Iritata de atitudinea sfidatoare a reprezentantilor Ministerului Sanatatii si a Agentiei Nationale de Transplant, conducerea Spitalului Sfanta Maria aprofundeaza posibilitatea de a sesiza DIICOTul cu privire la un presupus trafic de organe la nivel inalt: „Suntem in faza de studiu, ne interesam, ne informam. Vrem sa facem totul ca la carte. Apoi, vom formula o sesizare prin care vom incerca sa amendam o posibila activitate de trafic cu organe. Nu poti sa iei plamanii unei tari, sa-i trimiti alteia, iar celei mai amarate sa-i blochezi si dreptul de a se trata singura. Si fara sa dai vreo explicatie. Adica iei 14 plamani, ii duci peste hotare, iar noua ne mor oamenii in brate. In centrul de transplant pulmonar de la Sfanta Maria am investit mult mai mult decat bani, am pus cu totii suflet romanesc, ceea ce pentru polonezi, nemti, bulgari etc ar insemna foarte mult… Pentru unii lideri romani nu inseamna insa nimic”, s-a aprins dr Narcis Copca, managerul Spitalului Sfanta Maria.

Radu Deac, pulverizat

Tot el a conti nuat, trimitand sageti catre Radu Deac (foto), directorul Agentiei Nationale de Transplant: „O batalie sterila pentru putere, ce nu foloseste nimanui, constat ca este mai importanta decat viata unor semeni ce se agata, neputinciosi, de o speranta, de un transplant, de o plata care li se cuvine, pentru ca au asigurare de sanatate in tara lor! Ma intreb cine plateste pentru vietile celor ce se sting in asteptarea nu a unui plaman, asa cum incearca, in mod manipulator, sa afirme un director uzat si ilegal de 76 de ani al unei agentii foarte importante. Sunt vieti care se sting desi au plamanul, au chirurgul , au centrul, dar nu pot dovedi un birocrat fanatic” .

Am donat 14 plamani, insa doar un singur roman a fost transplantat la Viena

In baza unei colaborari cu un organism privat - Eurotransplant - din care Romania nu face parte, ci doar ii ofera organe in schimbul unor transplantari, un singur roman a primit plamani noi in acest an. Si asta in conditiile in care, de la inceputul lui 2016, Romania a donat catre Eurotransplant 14 plamani, iar pe lista de asteptare a clinicii AKH din Viena mai sunt inca cinci romani care au nevoie de organe noi pentru a supravietui. Ce s-a intamplat cu ceilalti 13 plamani donati de noi? De ce nu au fost ei directionati catre pacientii romani de la Viena sau catre cei inscrisi pe lista de asteptare de la Spitalul Sfanta Maria?

Plamanii pusi in tara ar costa cu 30.000 de euro mai putin!

De remarcat ca pretul platit de Ministerul Sanatatii pentru un transplant pulmonar la Clinica AKH din Viena se ridica la 120.000 de euro, excluzand costurile de cazare ale insotitorului. Comparativ - la centrul de transplant de la Spitalul Sfanta Maria costurile unui transplant s-ar ridica la 90.000 de euro.

Probleme cu acreditarea la Spitalul Sfanta Maria?

Ieri, in cadrul unei conferinte sustinute la Palatul Victoria, Vlad Voiculescu, ministrul Sanatatii, a rupt, in sfarsit, tacerea, vorbind despre situatia transplantului pulmonar in Romania: „Spitalul Sfanta Maria a fost intr-adevar acreditat de Agentia Nationala de Transplant. In acest moment, Corpul de control este la Agentia Nationala de Transplant. Am indicii serioase ca acea acreditare nu a fost facuta in mod judicios. La „Sfanta Maria” exista, de asemenea, alte probleme care ma fac sa cred ca transplantul de plamani in Romania, la „Sfanta Maria”, nu este ceva ce ne-am putea dori oricare dintre noi si ar pune viata pacientilor in pericol”.
Articol preluat de pe evz.ro

vlad voiculescu sfanta maria gabriela firea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006163 (s)