El plănuieşte ca Freedom Ship să fie un oras plutitor în adevăratul sens al cuvântului, cu şcoli, parcuri, spital, cazino, galerii de artă, centre comerciale şi, bineînţeles, aeroport. Pasagerii vor putea să coboare şi să viziteze ţările pe lângă care trec, când vaporul opreşte pentru aprovizionare, dar şi în timpul mersului. Compania va afişa un program cu locurile prin care va trece vaporul-oraş şi datele când va fi acolo, iar rezidenţii se pot întoarce oricând pe vas, chiar şi în timp ce acesta se deplasează.
Freedom Ship ar urma să fie alimentat cu ajutorul panourilor solare şi a energiei valurilor. Nava ar urma să plece de pe coasta de est a Statelor Unite, traversând Oceanul Atlantic spre Europa şi de acolo în Marea Mediterană. S-ar întoarce apoi pe lângă Capul Bunei Speranţe, ocolind Africa şi îndreptându-se spre Australia. Drumul continuă spre estul Asiei, în Pacific şi încheie primul an în apropierea Chinei, urmând ca iarna să o petreacă pe coasta de vest a SUA. Înconjoară apoi America de Sud şi se întoarce la destinaţia iniţială, completând astfel călătoria de doi ani în jurul lumii.
Mediafax.ro
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1435 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006506 (s)
Comentarii (0)